#restaurant cu fructe de mare | Explore Tumblr Posts and Blogs

mergpemunte · 3 years

Text

Cornul Caltunului si Lespezi, prin Caldarea Berbecilor, dupa o noapte la cort, la Lacul Caltun.

New Post has been published on https://www.mergpemunte.ro/cornul-caltunului-si-lespezi-prin-caldarea-berbecilor-dupa-o-noapte-la-cort-la-lacul-caltun/

Cornul Caltunului si Lespezi, prin Caldarea Berbecilor, dupa o noapte la cort, la Lacul Caltun.

Varful Lespezi si Vf. Cornul Caltunului sunt doua dintre cele 13 varfuri de peste 2500m din Romania. Pe vreme buna, cu vizibilitate si fara stanca uda, se poate ajunge foarte usor si pe Cornul Caltunului, varful care ii pune in incurcatura pe cei care nu au mai venit niciodata aici.

Tura urma sa fie una de doua zile, cu dormit la cort, la Lacul Caltun. Aici dormisem si cand am fost pe Varful Negoiu, cu plecare de la Balea. De data asta am ales sa pornim de la Piscul Negru, pe Valea Caltunului.

Am ales asa intrucat in prima zi se anunta ploaie, si nu avea rost sa mergem pe creasta.

Urcarea nu dureaza mai mult de 3 ore, si nici nu este o urcare foarte silicitanta. Mi-a placut mult valea asta, mai ales ca am gasit foarte multe tufe de zmeura si afine. Desigur, am pierdut vreo ora prin afinis si zmeuris, dar a meritat, mai ales ca erau chiar in poteca, si era greu sa te abtii. Totusi, ne gandeam sa nu ne trezim cu vreun urs, venit dupa aceleasi fructe. Imi spun ca au ei alte tufe :))

Pornim de la Piscul Negru usor ingrijorati. Ploaia si ursul sunt doua elemente care pot strica armonia :)) Este vineri si pe traseu nu sunt alti turisti. Cand e asa liniste la Piscul Negru, te uiti si dupa ursi.

Dupa ce ne-am saturat de fructe de padure, am continuat sa urcam spre lac. Vremea, inca, tinea cu noi, desi norii amenintatori se plimbau pentru deliciul fotografilor. Eram pregatiti sa incasam cativa stropi de ploaie.

Pe la 1900m am intrat in nori si ploaia anuntata ne-a intampinat destul de bland. Am mers aproximativ o ora prin ploaie. Tot asa pana am ajuns la Lacul Caltun. Neavand parazapezile la noi, ne-a intrat ceva apa in bocanci dar nimic alarmant.

Mai mult noroc am avut cand am ajuns la Lacul Caltun, caci ploaia s-a oprit si am profitat de moment pentru a monta corturile cat mai repede. Mai erau cateva corturi si ceva lume la refugiu dar am gasit repede locuri de cort.

Inca batea vantul destul de tare dar nu suficient de puternic cat sa ne facem griji pentru la noapte.

Vremea fiind mai capricioasa, nu s-a stat foarte mult afara, dar pe mine asta nu m-a oprit. Mi-am scos manusile si am stat sa filmez, sa fac poze si sa ma bucur ca norii se risipeau si vedeam in si spre Negoiu si spre Museteica. Am fost rasplatit nu doar cu privelisti minunate, ci si cu soare, cu a sa caldura binevenita pe vanticelul asta rece.

Din locul asta privelistea este spectaculoasa, de fiecare data, chiar daca nu ai o deschidere foarte larga. Jocul norilor peste Negoiu, cu soarele lucind pe lespezile albe si in luciul lacului, iti ofera un sentiment de pace interioara.

Cat am stat in jurul cortului, am fost abordat de un drumet, care ma intreaba daca nu am vazut pe cineva numit Zoltan. Noi nu eram de foarte mult timp langa lac, asa ca ii raspund omului ca nu l-am vazut. Raman putin pe ganduri. “Cine o fi Zoltan? O fi patit ceva? De unde sa il stiu eu pe Zoltan, de ma intreba baiatul asta daca l-am vazut?”

Noaptea a fost foarte linistita, la fel ca data trecuta. Aici dorm foarte bine, daca nu sunt -20 de grade si vant sa aplece cortul sau sa-l rupa.

Dimineata, pe la 8 si ceva, eram deja pregatiti sa pornim la drum. Vremea parea sa nu fie inchisa, exact cum anunta prognoza. Ne bucuram de cateva raze de soare, si, pana sa se echipeaze lumea, eu reusesc sa mai filmez putin. Dinspre Portita Caltunului observ multi alergatori. Aflu ca era maraton.

Luam rucsacii in spate si pornim pe langa lac, urcand pietroaiele spre Portita Caltunului. Vin tot mai multi alergatorii dinspre Strunga Doamnei, si fix acum, se intampla ca unul dintre ei sa se dezechilibreze pe lespezile astea, in alergare, langa o fata din grupul meu.

O loveste in cazatura, dar, cu putin noroc, ea nu se dezechilibreaza si ramane in picioare. Alergatorul isi cere scuze, se ridica si isi continua cursa.

Noi ramanem putin luati prin surprindere de intamplare. Putea sa se loveasca foarte rau si putea sa ii provoace o accidentare serioasa si fetei din grupul nostru. Ne bucuram ca nu s-a intamplat nimic si mergem mai departe spre Strunga Doamnei. Continuam sa ne intalnim cu maratonisti, aflati la coborare. Le facem loc si le uram succes.

Sunt si ceva nori, dar speram sa nu ploua deloc. In Strunga Doamnei a fost ceva aglomeratie, cauzata de fluxul mare de drumeti dar si de alergatori.

youtube

Ajung sus si profit de momentele de asteptare pentru a purta o discutie cu niste tineri, despre echipament. Le dau cateva sfaturi si incerc sa ii conving ca nu e chiar bine sa urce imbracati ca de strada, cu hanorace, trening si adidasi. Le spun ca o ploaie i-ar uda pana la piele si plimbarea lor s-ar transforma in altceva. Par sa intelegea.

Ajungem in creasta, dupa ce parcurgem Strunga Doamnei, si ne pregatim de coborarea in Caldarea Berbecilor. Facem o mica pauza pentru o gustare. Majoritatea drumetilor continua spre Vf Negoiu, doar noi avem alta treaba azi.

In Caldarea Berbecilor era liniste. Doar doi drumeti care ne ajung din urma, ne depasesc.

De aici vedem si alte culmi sudice ale Fagarasului, Piciorul lui Cazan, Muntele Mazgavu, caldarile de sub Varfurile Scara si Serbota, ba chiar reperam si Cozia, in departare.

Coboram rapid, cam tot ce am urcat de la lac, si ne pregatim de urcat vreo 400 de metri altitudine, dupa ce traversam caldarea.

Ne apropiem de urcarea spre Seuta Lespezi si vedem cativa drumeti coborand abrupt de la Vf. Lespezi pe langa traseele marcate.

Ne uitam dupa capre negre dar nu prea avem asa mari sanse sa vedem vreuna. Catalin zice ca vede cateva pe sub varfurile Caltun si Lespezi, in zona grohotisului, dar eu nu le vad. Acasa, uitandu-ma pe poze, pare sa se vada o capra in departare.

De aici trebuie sa urcam in Seuta Lespezilor, si estimam ca ne va luam cam o ora si jumatate. Nu avem un ritm foarte alert, nici nu vrem sa alergam fetele, caci, mai avem de mers pe ziua de azi. Urcarea in saua asta ne taie putin din elan, dar cand ajungem sus, privelistea si pauza, ne reimprospateaza fortele. Ceasul era 12:15 iar noi mai aveam cam o ora pana pe Vf. Lepezi.

Poteca ce serpuieste printre pietroaie si smocuri de iarba, ne urca in Seuta Lespezilor si ne ofera o alta priveliste. Spre Transfagarasan, spre Piscul Negru, de unde incepusem drumetia cu o zi in urma.

Vedem si in aval spre Lacul Vidraru, flancat spre sud de Masivele Ghitu si Fruntii.

Vedem spre Vf. Lespezi si Cornul Caltunului, priveliste cu care am tot urcat dinspre Caldarea Berbecilor, pe care o lasam in stanga noastra. Suntem deasupra Vaii Lespezi si vedem atat Piciorul Lespezi, cel pe care vom cobora la Piscul Negru, cat si Piciorul Podeanu, cealalta varianta de urcare sau coborare de la Vf. Lespezi.

Intre Seuta Lespezi si Varful Lespezi mai dam de o portiune ca o custura mica. Este marcata dar noi mergem pe langa marcaj si facem putina catarare.

La 2 fix ajungem pe Vf Lespezi. Mergem de vreo 7 ore. Va spuneam ca nu aveam un ritm foarte alert, insa eram in grafic. De la Lespezi, coborarea spre Piscul Negru nu aveam cum sa dureze mai mult de 2-3 ore, oricat de incet am fi mers.

La varf era sa calc pe un caine mare si alb, care isi facea somnul de frumusete pe unul dintre cele mai intalte varfuri din tara noastra. Bine ca l-am vazut la timp, caci, reactia lui ar fi fost imprevizibila.

Nu stau foarte mult aici, caci eu as cam vrea sa ajung si la Cornul Caltunului, daca tot am venit azi, aici.

Cei din grupul meu nu prea ar mai vrea, si nici eu nu prea as mai vrea sa vina, caci ar dura f mult. Asa, singur, m-as duce si m-as intoarce in vreo 30 de minute, zic eu.

Pentru a ajunge la Cornul Caltunului, am coborat de la Vf. Lespezi, in directia din care am venit, cativa metri. Apoi am mers spre dreapta, urmand o linie imaginara care sa ma scoata in spintecatura dintre cele doua varfuri. Sunt vizibile niste momai, in caz ca nu sunteti siguri pe care pietroaie sa va urcati.

Atentie mare la prapastia imensa aflata pe partea cealalta. De aici continuati direct spre Vf. Cornul Caltunului, cu mare atentie la pietroaiele pe care pasiti. Eu ma grabeam asa ca am avut un ritm mai alert. Plus ca nu aveam nici un bagaj cu mine, lasasem totul la Vf. Lespezi.

La Vf Cornul Caltunului am parte de aceeasi nori care blocau privelistea si de la Vf. Lespezi. Nu vreau sa astept prea mult in speranta ca se mai risipesc norii si fac cateva poze inspre Negoiu, invaluit in nori, Vf. Lespezi si nu in ultimul rand, inspre Caldarea Caltunului, unde straluceste superbul lac omonim.

Ajuns la varf, fac cu mana celor de pe Vf, Lespezi, apoi, fara sa ma pun in pericol, ma grabesc sa revin repede la colegii mei de tura, care erau odihniti si pregatiti de coborarea pana la Piscul Negru.

Incepem coborarea cu alta priveliste in fata noastra. Vedem spre Varfurile Laitel, Capra si Vanatarea lui Buteanu, dar si mai departe spre Arpasul Mic, Mircii si chiar Marele Trapez.

Coboram fara sa ne mai oprim caci nu vrem sa lungim tura mai mult decat era necesar, si, dupa vreo 2 ore ajungem la stana de pe Piciorul Lespezilor, unde suntem pusi in alerta de prezenta cainilor. Ne latra de la distanta, ne apropiem usor, si par sa se fi linistit.

Trecem cu bine de cainii astia, care par obisnuiti cu zecile de turisti care urca si coboare acest picior de munte. Salutam oamenii de la stana, filmez putin, printre oi, apoi coboram la masina.

youtube

Inainte de incheiere, va las si episodul filmat in aceasta drumetie. Pe vremea aia filmam si editam mai slab, fata de materialele pe care le fac in prezent. Chiar si-asa, este un episod fain, pe care l-as reface in viitor, daca voi avea timp.

youtube

Ne schimbam de hainele de munte, si cautam un restaurant sa mancam ceva, rapid, inainte de a porni spre Bucuresti.

Gasim deschise mai multe restaurante la Piscul Negru, alegem unul si ne asezam. Pana sa vina comanda, incepem sa butonam telefoanele, citind ultimele stiri. Intrand pe Facebook, vad pe grupurile de munte un anunt despre moartea unui mare alpinist roman, Zsolt Torok.

Atunci, am inteles ca despre el era vorba, atunci cand il cautau baietii aia pe langa Lacul Caltun. Nu stiu ce au simtit colegii mei de drumetie, dar pe mine m-a trecut un fior rece, si mi s-a si dus entuziasmul turei pe care tocmai o incheiasem cu bine.

Cuvintele sunt de prisos, mai ales acum. Odihneasca-se in pace.

0 notes

stiri-noi · 4 years

Text

China a depistat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate provenite din Brazilia

#China a depistat urme de coronavirus într-un lot de aripioare de pui congelate provenite din Brazili

0 notes

ozana2599-blog · 4 years

Text

Spania: Barcelona

Lăsând Torla și minunații Pirinei în urmă, am pornit de dimineață spre Barcelona. Aveam inima plină de bucurii datorită frumuseților cu care muntele ne încântase în cele 3 zile petrecute în natură și, deși un pic triști, eram curioși să aflăm și ce aveam să descoperim în Barcelona.

Aveam în jur de 3 zile jumătate la dispoziție, pentru care făcusem un plan destul de organizat, dar care să ne permită și suficient timp de relaxare, descoperire spontană și plimbare la întâmplare pe străduțe. În America simțisem că nu mă organizasem prea bine și nu mă informasem temeinic înainte, astfel că vizitele în San Francisco și New York au fost haotice pentru mine și, din acest motiv, am decis să nu mai repet greșeala.

S-a potrivit oricum destul de bine, pentru că, visând la clădirile lui Gaudi și nedorind să stau cu orele la coadă la atracții, am cumpărat toate biletele online, în avans. Mai ales că e și un pic mai ieftin. Și pentru că trebuie să alegi din start ora vizitei, s-a impus în mod automat o organizare temeinică. Astfel că planul nostru pentru cele 3,5 zile a arătat cam așa:

Duminică, 30 septembrie 2018 Ajungem în Barcelona în jur de ora 14, predăm mașina închiriată Masa de prânz Plimbare prin Eixample Vizită Casa Batllo la ora 17:45 Luni, 1 octombrie 2018 Plimbare prin cartierul Gracia Masa de prânz Plimbare prin Park Guell Intrare în zona cu plată la ora 18:00 Marți, 2 octombrie 2018 Răsărit pe plaja Barceloneta Vizită Muzeul Picasso ora 9:00 Free Tour Be Locat Tours cu plecare din Plaza Catalunya ora 11:00 Masa de prânz Plimbare prin cartierul gotic & El Raval Fontana Magica Miercuri, 3 octombrie 2018 Vizită Casa Mila (La Pedrera) ora 9:00 Plimbare prin Eixample Piața de vechituri Masa de prânz Vizită Sagrada Familia ora 16:45 Ridicare bagaj de la hostel și plecare spre aeroport

Am gândit tot planul acesta după ce am căutat un pic online cum să fac să evit aglomerațiile cele mai mari și care ar fi cele mai bune ore de vizitat fiecare atracție în parte, din mai multe puncte de vedere (inclusiv fotografic). Tot ce pot să spun e că a fost un plan bun, am avut timp de toate și nu am mai simțit că alerg de colo până colo și că am timp să mă și relaxez, însă cu aglomerația… e cu totul și cu totul altă poveste. Pe scurt: ai zero șanse să o eviți. Poate reușești să ai noroc pe ici pe acolo, dar în egală măsură poți avea ghinion, cum am pățit noi pe alocuri. Dar să le luăm pe rând.

Duminică, 30 septembrie 2018

După drumul de la Torla înspre Barcelona, am ajuns în capitala catalană conform planului, în jur de ora 14. Am mers mai întâi la hostel să ne lăsăm bagajele și să luăm în primire camerele, după care am fugit să lăsăm mașina. Nu am apucat să conduc mult prin oraș, însă, atât cât am mers de la hostel până la garajul Sixt, care era foarte aproape, prima impresie a fost că străzile sunt foarte înguste. Nu toate, ci cele dintre bulevarde. Abia aveam loc să mă strecor sau să iau curbele.

Exact cum am pățit și în Paris, predarea mașinii în oraș este un pic complicată, pentru că nu știi exact unde trebuie să o lași. Am ajuns la biroul Sixt la care știam că trebuie să ajungem, nu aveam unde să parchez, am rămas pe un colț semi-legal cât Adi s–a dus să întrebe unde e garajul, și apoi, ca să intru în garaj a trebuit să mă învârt un pic în jurul unui block pentru că nu mai aveam cum să mă încadrez pe banda care trebuia din locul unde eram. Am nimerit până la urmă garajul, am mers în subteran, și totul a fost ok. A trebuit să insistăm ca angajata de acolo să vină să se uite la mașină și să ia la cunoștință că nu are nimic, căci ea nu a venit din proprie inițiativă, așa cum ar fi normal.

Când am ieșit afară, deja muream de foame. M-am uitat repede pe google să găsesc cel mai apropiat restaurant cu review-uri bune, și am grăbit pasul înspre el.

Pentru prima masă în Barcelona am ales o paella, evident, care mi-a plăcut foarte mult, și un tapas cu caracatiță (parcă) și cartofi, dar care n-a fost cel mai grozav. Iar la desert, supă de rubarbă cu înghețată. Nu mai mâncasem niciodată așa ceva, a fost bună, dar nu m-a dat pe spate.

Apoi am explorat un pic cartierul Eixample la picior. La o primă impresie, multe clădiri și atmosfera îmi aduceau un pic aminte de Salonic. Nu seamănă complet, dar aduce un pic. Aici parcă totuși e mai fain, dar, în afară de clădirile vechi ce apăreau din loc în loc și la care puteam observa farmecul din vremurile de mult trecute, nu am găsit detalii care să-mi stârnească entuziasmul.

Cel mai mult în Eixample mi-au plăcut fațadele de pe bulevardul Passeig de Gracia, mai exact ce era deasupra parterului, unde se aflau, unul după altul, magazine care mai de care, de la no name-uri până la Prada și alte branduri faimoase. Era un contrast extraordinar acolo, de parcă se ciocneau două lumi complet diferite. Cred că mulți nici măcar nu ridicau ochii peste firmele luminoase, dar, pentru mine, acolo era cea mai valoroasă comoară a bulevardului, o colecție de piese istorice care nu aveau gură să strige, trebuia doar să ai ochi să le vezi.

La ora 16:30 ne-am apropiat de Casa Batllo, a cărei fațadă m-a impresionat așa cum era și de așteptat. Cu biletele cumpărate online dinainte, am intrat imediat, nu era coadă. Am primit un ghid animat pe un telefon mobil la care erau atașate niște căști (nu foarte igienic sistem), despre care citisem că ar fi extraordinar. Și chiar așa a fost. Cu o animație pe telefonul mobil puteai vedea cum casa prinde viață, și cum detaliile proiectate de Gaudi întruchipau animale reale sau fantastice (de exemplu țestoasa marină sau dragonul).

Vizita a fost pur și simplu incredibilă! Nu mi-am imaginat niciodată cât geniu se putea ascunde acolo și cum acest om a putut fi atât de creativ. Totul avea un sens, totul avea o logică și un loc exact, în timp ce imaginația debordase în întreg proiectul. Ca și cum raționalul și creativitatea s-ar fi întâlnit și-ar fi făcut un copil.

Am găsit în casă destul de mulți turiști, dar, așa cum aveam să aflăm în zilele următoare, totuși a fost destul de ok, la ora de seară cei mai mulți deja fiind în alte părți decât în muzee.

Cu toate acestea, mi-a fost greu să fotografiez cele mai impresionante locuri sau detalii fără a prinde oameni în cadru sau a-i integra în imagine într-un mod artistic, astfel că nu am făcut multe poze. Tot ce pot să spun este că, deși biletul este destul de scump (și nu doar acesta), merită din plin. Orice iubitor de arhitectură cred eu că va fi peste măsură impresionată. Și nu numai.

După ce am ieșit, ne-am mai plimbat un pic prin zonă și am așteptat venirea serii și aprinderea luminilor, pentru a admira incredibila fațadă a Casei Batllo și în această ipostază.

Am plecat spre hostel încântată de ce am văzut în prima zi și curioasă de ceea ce va urma.

Luni, 1 octombrie 2018

Prima zi din noua lună ne-a găsit în Barcelona dornici de noi descoperiri. După un mic dejun luat la hostel (ok mâncarea, dar cam scump – 10 euro / pers), am luat metroul până la Diagonal și de acolo am pornit la pas prin cartierul Gracia, unde am găsit o atmosferă foarte autentică, zic eu. Mi-a plăcut mult. Este un cartier cu străduțe destul de înguste în care mi s-a părut că există o comunitate foarte strânsă. Mi-a semănat un pic cu Napoli combinat cu Salonic, dar farmecul principal era unul original catalan.

Am putut observa și clasicele proteste ale celor care doresc separarea de Spania într-un stat independent, foarte multe steaguri catalane atârnate la balcoane, multe însemne ale comunității LGBT care este foarte puternică în Barcelona, oameni discutând pe străzi, mici piețe de stradă de unde poți cumpăra fructe și legume proaspete, o antică fântână publică de unde poți umple sticla de apă, oameni pe scutere, oameni care așteaptă la coadă pentru a lua masa într-un mic restaurant local și foarte foarte multe mici afaceri independente.

Am aflat apoi că în Barcelona cei care sunt freelanceri sau au propria mini afacere constituie un procent foarte mare. Nu mai țin minte exact cât, dar este impresionant. Și am putut observa asta peste tot, cu atât mai bine în Gracia. De la magazine de produse homemade până la ateliere de mici designeri, găsești acolo absolut tot ce vrei și ce nu te-ai fi gândit vreodată că există, doar timp să caști gura la toate să ai.

Noi, printre altele, am căscat gura și la niște magazine de echipamente montane (clasic), unul dintre ele fiind în Placa del Diamant, lângă ceea ce am descoperit cu uimire că este un adăpost antiaerian. Magazinul se cheamă Camp Base Nus și mi-am găsit acolo 2 tricouri la reducere. Am scăpat chiar ieftin, dar nu pentru mult timp, după cum aveam să aflu în ziua următoare.

Tot în Gracia am găsit, din întâmplare, pentru masa de prânz, un restaurant extraordinar, Estel de Gracia, care mi-a plăcut foarte mult. Tot ajutați de google maps reviews l-am găsit, însă spun că din întâmplare pentru că nu a fost prima alegere. Inițial alesesem un altul, dar, dintr-un motiv pe care nu mi-l mai amintesc acum, am ales să căutăm un alt loc.

Aici am găsit clasicul meniu pe care îl practică spaniolii, cu 2 feluri + desert + o băutură, dar eu am ales un tapas cu creveți și am mai servit un pic din pastele lui Adi (delicioase) de la felul 1, fiind o mare amatoare, atât de tapas, cât și de creveți. Abia așteptam să vin în Spania să mănânc tapas și fructe de mare pe bandă rulantă.

De acolo am luat-o foarte ușor la pas spre Park Guell, admirând clădiri, oameni, străduțe, ba chiar și un mic magazin cu suveniruri care mi s-a părut că are produse chiar faine, spre deosebire de clasicele kitschuri. Am găsit niște oglinzi foarte frumoase pe care le-am luat cadou pentru fetele de acasă.

Deși am avut ghinionul să prindem fix cea mai frumoasă parte din Park Guell, banca ondulată, era pe jumătate în renovare (ba chiar mai mult de jumătate), am luat totuși bilete, pentru ora 18:00. Asta pentru că visasem să pot face niște poze faine la apus acolo, dar se pare că n-am avut noroc.

De când am venit, cerul era un pic acaparat de un fel de smog (cred). Pentru că mai aveam o grămadă de timp până la 18, ne-am plimbat fără grabă prin tot parcul. Este destul de mare, dar mult mai mic decât m-aș fi așteptat, astfel că după vreo oră nu mai știam ce să facem.

Am tot stat pe câte o bancă sau alta, am căscat gura la pictori sau la muzicienii care cântau în zona Turo de los Tres Creus (unul era dus cu cercul rău de tot, pe treaba lui omul, nu de pe planeta asta), ba la un moment dat am observat mult și bine un vânzător ambulant care avea ceva bijuterii prinse pe o umbrelă. Când primea el vreun semn divin că vine poliția sau vedea ceva amenințător, își strângea umbrela și fugea. Bun sistem :))) Mult mai elegant decât cei care vând genți fake pe cearșaf sub Turnul Eiffel și trebuie să strângă cearșaful când vine poliția.

Când deja rămăsesem complet în pană de idei, am trecut pe lângă locuința lui Gaudi. Nu aveam nici un gând să o vizităm, dar chiar nu mai aveam cu ce să ne ocupăm timpul, așa că am intrat. Ce înseamnă să fii prea generos cu timpul… Nici să alergi de colo până colo ca nebunul nu e bine, dar parcă nici așa… să te ia plictiseala.

La casa lui Gaudi am plătit un extra 5.5 euro de persoană. Nu am fost prea încântați, căci toate atracțiile pe care le aveam în plan deja costaseră o mică avere, dar nu a fost totuși un preț așa de mare. Casa este mică, dar foarte frumoasă, iar înăuntru se poate observa cu ușurință simplitatea cu care Gaudi alesese să-și trăiască viața. Acolo am văzut și un mic filmuleț din care am aflat că era foarte credincios și că, deși era destul de bogat, trăia cu foarte puțin. Un adevărat minimalist. Începea să-mi placă din ce în ce mai mult de el.

Când în sfârșit s-a făcut 17:30, am plecat spre punctul de acces. Deși aveam bilet cumpărat dinainte, a trebuit să ajungem un pic înainte și să stăm vreo 10 minute la coadă. Coadă special formată pentru cei ce aveau bilete. Treaba e foarte organizată, pentru că sunt foarte mulți turiști și nu poți intra decât la ora pe care o ai scrisă pe bilet. Sosești un pic mai devreme, cei de acolo dau drumul la acces când se face ora respectivă, și totul merge ca pe roate.

Atâta doar că, la apus, peste smog au mai venit și niște nori, astfel că n-am avut ocazia să imortalizez cadrul visat, mai ales că orice poză cerea un mare sacrificiu de răbdare. Terasa principală fiind în renovare, exista un spațiu extrem de mic în care puteai merge să fotografiezi căsuțele de ”turtă dulce”, și pur și simplu trebuia să aștepți la coadă să-ți vină rândul, iar când îți venea, nu puteai să stai o mie de ani. Căci mai așteptau alți un miliard de oameni după tine. Sigur că unii stăteau să facă vreo 10 selfie-uri, și ți se lungeau urechile așteptând, dar în general oamenii nu abuzau. Cu toate astea, erau așa de mulți încât eu pur și simplu nu aveam răbdare să stau atâta pentru un cadru. Am făcut asta o dată, și am zis că o iau razna. Destul de frustrant…

Am intrat și în căsuțele de ”turtă dulce”, una fiind muzeu și vopsită în albastru pe dinăuntru – foarte interesant – iar cealaltă fiind un magazin de suveniruri pe 2 etaje. Nu ne-au interesat atât de mult suvenirurile pe cât designul interior și cotloanele.

La plecarea din Park Guell am căutau un nou local în Gracia pentru a servi câte un tapas ca cină, dar de data asta n-am mai avut așa mult noroc. Deși ne-am ghidat tot după review-uri, am găsit un mic restaurant care nu ne-a plăcut așa de mult. Mâncarea a fost ok-ish, poate nici eu n-am fost cea mai inspirată la alegerea tapas-urilor, deși la prima vedere îmi făceau așa multe cu ochiul, și nici nu a fost prea ieftin. Dar, vorba aceea… mai e și mâine o zi.

Marți, 2 octombrie 2018

Am început ziua cu o trezire super de dimineață, pentru că ne-am dorit să vedem un răsărit pe plajă. Fiind octombrie, soarele se ivea de după orizont destul de târziu, așa că nu era un sacrificiu prea mare.

Am avut noroc să putem lua chiar de lângă hostel un autobuz care ne-a dus direct aproape de plaja Barceloneta. Acolo ne-am bucurat la maxim de nisip, de sunetul valurilor, de culorile frumoase ale răsăritului și pescărușii zburători, am filmat, am pozat, ne-am luat la întrecere cu valurile la mal (mereu mă duceam prea aproape și de fiecare dată era să mă ud la picioare) și, per total, a fost o experiență care a meritat fiecare minut.

Fiindcă nu mâncasem încă micul dejun, am căutat pe hartă o brutărie care să fie pe drumul nostru spre Muzeul Picasso, unde trebuia să ajungem la ora 9. Și, Doamne, ce noroc am avut! Chiar pe drumul nostru și la o aruncătură de băț de plajă am găsit brutăria Forns Escola, unde am mâncat cel mai delicios mic dejun și m-am simțit de parcă eram localnic. Doamnele care serveau erau extrem de drăguțe, vorbeau așa frumos, iar eu, încercând să comand în spaniolă, cred că le-am amuzat destul de bine.

Aveau câteva locuri pe care te puteai așeza să mănânci pe loc, și am profitat de asta ca să nu mâncăm din picioare și să ne bucurăm cât mai mult de loc. Ne-am desfătat cu patiserii – sărate și dulci care mai de care – am comandat fără grijă tot ce ne-a făcut cu ochiul, eu una lăsând la o parte pentru moment noua mea îndeletnicire de a mânca sănătos. Mă rog, nu pot să spun că a fost nesănătos ce am mâncat, dar a fost destul de multă patiserie și dulce acolo. But… no regrets!!! :)))) Best breakfast EVER!

Siesta ne-am făcut-o pe drum spre Muzeul Picasso. Eram încă sub vraja serialului Genius pe care îl văzusem la începutul verii și, deși vizitasem colecția Picasso din Muzeul Ludwig din Koln în mai, mi-am dorit să văd și acest muzeu din Barcelona, special dedicat artistului. Citisem că a fost deschis în 1963, când Picasso încă trăia, de către Jaume Sabartés, prietenul lui, și conține cea mai mare colecție de tablouri și sculpturi create de el.

Dar, pe cât de mare mi-a fost dorința de a-l vedea, pe atât de mare a fost dezamăgirea. Pentru că, deși colecția începe promițător cu o mulțime de tablouri din perioada de început, de dinainte de 1900, apoi apar doar câteva din fiecare perioadă distinctă a lui Picasso (perioada albastră, roz, etc), iar unele perioade lipsesc cu desăvârșire, plus că există doar vreo două din tablourile lui cele mai faimoase. Mai multe cred că văzusem în Koln. Ba la un moment dat am crezut că ne-am și pierdut un pic, pentru că întreaga colecție era cumva organizată pe săli și cronologic trebuia să urmezi o anumită înșiruire a sălilor, dar la un moment dat s-a rupt șirul. Am învârtit broșura pe toate părțile, am încercat să ne dumirim unde greșisem, dar de fapt nu era din cauza noastră, ci pentru că o perioadă semnificativă din viața lui lipsește cu desăvârșire acolo, nu există niciun tablou și nicio altă formă de artă (Picasso a creat și obiecte de ceramică, sculpturi, desene, schițe, etc).

Am plecat de acolo cam dezamăgiți, plătisem câte 12 euro pentru nu mare lucru. Am continuat cu un free tour, cum îmi place mie. În mod normal îmi plac ghizii localnici și sunt un pic dezumflată atunci când apare un englez sau american mutat acolo de x ani care s-a angajat ca ghid turistic, însă de obicei sunt foarte buni și îmi trece repede dezamăgirea.

De data asta ghidul nostru a fost Patrick, un britanic căsătorit cu o catalană și mutat în Spania de mai mulți ani. Mi-a plăcut mult de el și ne-a povestit o mulțime de chestii interesante plimbându-ne din Piața Catalunya prin cartierul gotic până aproape de port (acolo s-a încheiat turul). Păcat că nu am genul acela de memorie care să rețină absolut totul ca un burete, fără să noteze nimic, astfel că multe informații, chiar dacă mi s-au părut super interesante la fața locului, s-au pierdut. La primele free tour-uri la care am fost mi-au notat una alta pe telefon, dar e un proces destul de complicat, dat fiind că ghidul tace doar când ne deplasăm de la un loc la altul, iar atunci trebuie să fiu atentă să nu intru în cineva sau să mă calce vreo mașină, nu să stau cu ochii în telefon. Și dacă scriu în timp ce vorbește, de cele mai multe ori pierd jumătate din ce spune. Uf, grea treabă.

Mi-aduc aminte multe lucruri, totuși, doar că în frânturi. Știu că am fost foarte impresionată de cea mai veche zonă din cartierul gotic, unde încă mai găsim pietre din perioada romană în zidurile clădirilor, unde ușa moscheii este atât de mică încât abia te poți strecura pe ea (nu întâmplător), unde ne-a povestit povestea paellei și de ce în fiecare joi paella este obligatoriu una dintre opțiunile din meniurile oferite de restaurante la prânz – are legătură cu ceva tip foarte dur care mergea prin țară și, dacă întra într-un restaurant joia și nu avea paella, dădea foc la baracă – sau ceva de genul acesta sper să fi reținut bine povestea, am încercat să o găsesc online ca să mă asigur că e așa, dar nu am reușit. Deși, acum că mă gândesc, e posibil să fie doar o legendă. Ce nu este o legendă, însă, este că paella se gătește mereu la prânz și că seara în niciun caz nu trebuie servită paella, căci cu siguranță nu este proaspătă, ci încropită din resturile rămase de la prânz, o practică pe care unele restaurante mai necinstite o practică. Așadar, mare atenție!

Patrick ne-a arătat prin cartierul gotic o mulțime de locuri ascunse pe care, dacă te plimbi de unul singur pe acolo, nu le observi sau, dacă le vezi, nu știi ce reprezintă. De aceea cred că e foarte fain să mergi cu ghid sau un free tour din acesta dacă vrei să afli mai multe despre țara și orașul pe care îl vizitezi, despre oameni, tradițiile și cultura lor, ce le place să facă, ce nu le place, șamd.

Nu sunt și nu voi fi niciodată adeptul excursiilor turistice în care umbli legat de un grup cu ghid tot timpul de parcă ai fi o turmă de oi. Pur și simplu nu sunt pentru mine treburile astea, vreau să fiu liberă și să îmi planific timpul exact așa cum vreau și să descopăr singură și în ritmul meu, uneori mai alert, alteori mai lent, plus că nu suport aglomerațiile, iar într-un grup mare m-as simți mereu sufocată. Însă, ca să nu treci ca gâsca prin apă, cred că e ideal să mergi la un tur de 1-2, maxim 3 ore în care să beneficiezi de cunoștințe pe care nu ai avea cum să le afli altfel decât dacă ai petrece săptămâni întregi făcând research pe internet.

Când am încheiat turul deja se făcuse foarte cald, eu fiind îmbrăcată un pic mai gros căci plecasem de la hostel pe întuneric, înainte de răsărit. Deși cartierul gotic e destul de mic, țin minte că am căutat o grămadă un restaurant unde să mâncăm la prânz, bătând străduțele întortocheate de câteva ori încercând să găsim cea mai bună variantă. Multe aveau meniul afișat afară, așa că era ușor să vedem dacă ceea ce ofereau era pe gustul și buzunarul nostru, atâta doar că nu prea nimeream. Acolo unde prețul era ok, nu îmi plăceau felurile (erau ok, doar că eu sunt mai mofturoasă la mâncare) și, acolo unde îmi plăceau felurile, era prea scump. Clasic, nu?

Am găsit până la urmă un locșor micuț care chiar a fost drăguț. Nu așa de fain ca cel din Gracia, dar mâncarea a fost bună și am primit și un brownie foarte bun ca desert. Nailed it! Dă-mi un brownie și m-ai făcut fericită toată ziua!

După masă am mai luat o dată cartierul gotic la pas, ca să pot fotografia în voie (când ești la free tour nu prea ai timp de asta). Am găsit și un magazin Patagonia în care am intrat, însă avea mai mult produse de pescuit și din categoria outdoor, mai puțin chestii de munte.

Cartierul gotic este cel mai vechi din Barcelona și are un farmec aparte. Păcat că, din cauza asta, este și unul dintre cele mai aglomerate zone turistice, astfel că e destul de greu să faci poze artistice acolo cu așa mulți oameni în toate direcțiile. Probabil că cel mai bine este să vii aici la răsărit, să faci poze când încă nu e mai nimeni pe străduțele înguste.

Locul meu preferat în cartierul gotic este faimoasa cafenea 4 CATS, pe are Picasso obișnuia să-l frecventeze și unde fuma opium. Și nu doar Picasso i-a trecut pragul de nenumărate ori, ci și Gaudi sau alte somități ale acelor timpuri. Am intrat înăuntru să admir un pic (arăta extraordinar!) și să încerc să fac o poză, dar n-am apucat să stau prea mult, că m-au și dat afară pe ușă pentru că nu eram client :)))) Oh, well, at least I tried!

După ce am considerat că ne-am plimbat suficient prin Cartierul Gotic, ne-am dus un pic în port, unde ne-am plimbat pe Rambla del Mar, după care ne-am dus și pe La Rambla un pic.

Este un bulevard foarte frumos, și-mi aduc aminte că la Free Tour Patrick ne-a spus că pe acolo era odată, de mult, un râu folosit de oameni pe post de toaletă publică (fun fact, just fyi), dar, din păcate, este plin de kitschuri, de restaurante exagerat de scumpe, fără motiv, și, fiind așa faimos, și de hoți de buzunare, așadar, atenție. Geanta/rucsacul în față și nimic în buzunarele din spate ale pantalonilor.

De pe Rambla ne-mutat în El Raval, cartierul alăturat despre care citisem online că este interesant de văzut pentru farmecul aparte, dar cred că, fie nu ne-am dus noi unde trebuie, fie ne-a scăpat ceva, căci nu ne-a plăcut deloc. Am găsit o zonă cu multe magazine de chinezării, oamenii ușor dubioși și, per total, un loc din care n-am vrut decât să plecăm mai repede, în niciun caz unul care să simt că merită descoperit.

De acolo aveam în plan să mergem să vedem Fontana Magica, dar aflasem de la Cosmin că singura seară în care am fi putut-o vedea fusese prima, dar o ratasem cu brio, și noi și ei. Eu îmi notasem de pe internet că este spectacol marțea la ora 19, dar cred că am găsit greșit sau nu mi-am notat eu bine. Fântânile funcționează destul de des în timpul sezonului de vară, dar în rest spectacolul de lumini și muzică este mai rar.

Ca să ne înecăm amarul, ne-am îndreptat spre Vertic, un magazin montan pe care îl ochisem din prima, dar la care nu ajunsesem încă. Iar acolo mi-am găsit pierzania. Căci asta este acest magazin, tărâmul pierzaniei! Dacă până atunci rezistasem cu stoicism, acolo am făcut-o lată. Am admirat pioletul de lemn pe post de mâner de la ușa de intrare, după care m-am lăsat ademenită de hainele de munte atât de frumoase ca un câine de mirosul de carne: La Sportiva, Salewa, ce vrei și ce nu vrei, și prețurile… pe măsură.

De la începutul vacanței spusesem că aș vrea să încerc să-mi găsesc o pereche de pantaloni și un tricou. Tricou găsisem deja, dar la capitolul pantaloni toată viața am stat prost. Mie toți pantalonii îmi sunt scurți. Toată viața am fost ”omul cu pantaloni scurți”, și nu e cel mai distractiv lucru din lume. Aura avea niște pantaloni Simond de la Decathon de un albastru superb, i-am probat și eu în cartierul gotic, scurți. În unul din magazinele din Torla găsisem, tot așa, niște pantaloni super faini, scurți.

Așa că atunci când am ochit un pantalon Salewa care am știut din prima că o să-mi vină, nu i-am mai dat drumul. Problema e că s-a lipit de mine și o bluză în același timp, și apoi stai în cabină juma de oră și gândește-te, doamne, cât de frumoase sunt și de bine îmi vin, dar cât de scumpe suuuunt!!! Dilema vieții! Am încercat chiar să le căutăm online să vedem dacă nu le găsim reduse pe undeva, aș! Nimic. Am stat în total o oră acolo pendulând între mi le iau, nu mi le iau. A, ba am vrut să-mi iau chiar și un rucsac. L-am și probat, nu mai știu acum de ce nu l-am luat și pe ăla până la urmă, ca să fi făcut o gaură serioasă în buget (nu că nu era deja destul de mare de la pantaloni și bluză), dar cu cele 2 achiziții m-am hotărât și am ieșit cu ele pe ușă. Plătite, desigur :))))) Cu banii mei munciți pe brânci. În viața mea nu dădusem atâția bani pe o bluză sau un pantalon, dar iată cu uneori banii pot cumpăra fericirea :)))))

După ce am ieșit, am văzut vis-a vis și magazinul Grifon, tot cu echipamente montane. Este o marcă spaniolă de calitate din câte mi-am putut da seama, și am văzut și acolo o geacă galbenă to die for, dar am decis să nu mor încă și nici să nu sărăcesc cu totul, așa că am rezistat tentației și am ieșit la fel de repede precum am intrat.

Ne-am îndreptat apoi spre hostel cu pași mici, căutând un restaurant la care să mai mâncăm un tapas, ceva. Am trecut pe lângă gară, după care am continuat pe jos ghidându-ne după lista de restaurante top rated de pe google maps. Am găsit ceva chiar drăguț pe o străduță laterală, unde am mâncat un tapas, dar iarăși n-am fost noi extrem de mulțumiți. Se pare că restaurantul din Gracia va rămâne etalonul nostru. A, ca să nu mai vorbim de cel de la hotelul din Torla, acolo chiar a fost un vis frumos.

Însă barcelonezii au mâncare foarte bună, nu am cum să mă plâng. Cred că de fapt întreaga Spanie, din câte știu eu. Nu cred că aș avea de suferit pe nicăieri.

3 octombrie 2018

Ultima zi în Barcelona. Nu mai aveam mult timp la dispoziție, nici măcar o zi întreagă, pentru că zborul era la ora 22 și noi trebuia să plecăm spre aeroport cu vreo 3 ore înainte, dar mai aveam 2 atracții pe listă și timp de o plimbare între ele. Eram foarte încântată, habar nu aveam ce întorsură îngrozitoare avea să ia această zi.

Citisem tot așa, pe net înainte, că ar merita o vizită Mercat Fira de Bellcaire Els Encants. Și, cu gândul la piețele de vechituri din Franța, m-am gândit că poate găsim ceva mic și vintage sau pur și simplu căscam gura și facem poze.

Dar s-a dovedit un fail total. În afară de faptul că am găsit ceva înfiorător, un fel de Bucur Obor, dar mult mai groaznic, cu imigranți care vindeau chestii furate (sau cel puțin provenite din surse dubioase) pe cearșafuri întinse pe jos sau tarabe cu cele mai mari junkuri găsite te miri unde. Erau și câteva magazine mai normale, la etaj, de genul celor din depozite, mă refer, cu diverse jaluzele, lustre sau covoare, dar, per total, după ce am dat o raită să ne lămurim despre ce era vorba, nu am știut cum să fugim mai repede. Ce poze? Mi-era și frică să scot aparatul acolo, ca să nu vorbim că nu era nimic artistic de pozat.

Și uite așa am ajuns într-o zonă total la mama naibii, de unde a trebuit să mergem pe jos pe căldură printr-o zonă relativ pustie, iar nouă ne era foame. Ei, găsește un restaurant aici, dacă poți, dar să mai fie și top rated pe google maps. Good luck with that! :)))

Până la urmă ne-am orientat către altă zonă, pe lângă Muzeul Picasso, unde, după câteva căutări, am nimerit un restaurant cu meniu într-o piață micuță. Chiar mi-a plăcut zona. Mâncarea a fost și ea ok, dar totul a rămas o amintire estompată din momentul în care am pus mâna pe telefon.

Am dat să o sun pe mama. Nu mai vorbisem de vreo 2 zile și am zis să văd ce face. Sun, dar telefonul este închis. Mi se pare foarte ciudat, pentru că ea niciodată nu-și închide telefonul, și mi se activează sentimentul că ceva nu este în ordine, pe care îmi dau seama că îl am de câteva zile. Mă uit și pe whatsapp, și văd că ce i-am scris cu o zi înainte era încă necitit. A fost suficient cât să o sun pe mătușa mea să văd ce se întâmplă.

Ce a urmat mi-a confirmat unul dintre cele mai groaznice coșmaruri. Și acum când îmi amintesc îmi transpiră palmele și respir din ce în ce mai precipitat.

Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare, că cineva mi-a tras covorul pe care stăteam, că mi-a dat cineva cu ceva în cap, nici nu știu cum să zic. Am început să plâng în hohote și în jurul meu nu mai conta nimic.

Mama mea era spitalizată din cauza unei probleme cu care se lupa de 1 an, iar eu nu am știut nimic despre asta tot timpul ăsta. Nu-mi amintesc să fi fost în viața mea mai speriată, poate doar în unul sau două momente. Era cea mai groaznică veste pe care o primeam în ultimii ani. Nu, ever. Și nu eram acolo lângă ea, eram atât de departe, și nu puteam face nimic. Mă simțeam neputincioasă și tot ce voiam era să mă teleportez la Galați.

Cu greu îmi amintesc cum am ajuns de acolo la Sagrada Familia. Știu doar că am luat un autobuz de undeva. Ne uitasem dinainte că e un autobuz care ne duce aproape și reperasem de unde trebuie să îl luăm, și Adi m-a dus în stație.

Nu puteam să mă opresc din plâns. Plângeam, apoi reușeam să mă calmez un minut, după care o luam de la capăt. Mi se părea că trăiesc un coșmar și cred că am și încercat să scutur din cap să mă trezesc (uneori funcționează când visez ceva urât și reușesc să realizez că nu e realitate). Dar acum era realitate. Realitatea mea. Și voiam să o neg, să dispară, să fac ORICE numai să nu fie adevărat.

Am ajuns la Sagrada Familia și numai chef de vizitat nu aveam. Așteptam ca mătușa mea să ajungă la spital la mama și să mă sune ca să vorbesc cu ea. Era stabilă, dar toată situația era total incertă și nu prea înțelegeam despre ce e vorba și cât de grav e. Acest monument extraordinar, de o frumusețe ieșită din comun și cu o istorie atât de frumoasă și încă vie, în acel moment nu îmi spunea nimic.

Am încercat să mă calmez, mi-am adus aminte cum mamaia (bunica mea) îmi spunea mereu să merg să mă spăl pe ochi când plângeam, și am încercat să fac asta. Nu mi-a ieșit din prima. M-a pufnit plânsul imediat ce am ieșit. M-am mai dus o dată.

Interiorul bazilicii a fost singurul care m-a calmat un pic și liniștea de-acolo m-a făcut și pe mine să mă liniștesc cât să admir minunea.

Alesesem ora 16:45 pentru această vizită pentru că citisem online că în jurul orei 17 e cel mai bine să intri în Sagrada Familia, pentru că atunci intră razele soarelui oblic prin vitraliile colorate (evident, ora diferă în funcție de anotimp) și efectul este magic. A fost cam singura chestie citită online care chiar a fost de ajutor. Căci a fost, realmente, o magie.

Când am ieșit de acolo, în sfârșit am primit și telefonul pe care îl așteptam cu sufletul la gură. Am vorbit câteva momente cu mama, iar vocea ei suna normal, ceea ce m-a liniștit. Apoi am intrat în magazinul de suveniruri și i-am luat o sacoșă pliabilă și o cârpită de șters ochelarii, ambele cu vitraliile colorate din bazilică și cu inscripția Sagrada Familia. Căci familia este cel mai sfânt lucru de pe lume.

Am pornit apoi spre hostel, unde ne-am reunit cu Aura și Cosmin și am preluat bagajele, după care ne-am îndreptat spre aeroport. Un zbor de noapte ne-a adus înapoi pe tărâm românesc, unde am ajuns târziu, pe la ora 2. Aventura noastră spaniolă se încheiase și îmi oferise atât de multe lucruri frumoase. Încheierea însă mi-a dat o piatră pe inimă. De aceea mi-a fost și foarte greu să scriu despre această vacanță, căci știam că voi retrăi experiența, finalul fiind, pentru mine, mereu umbrit de această veste greu de dus în spate. Sper că timpul va estompa amintirea neplăcută și vor rămâne doar celelalte, care sunt atât de prețioase. Sau poate că viața asta înseamnă, și trebuie să acceptăm că fără momentele grele nu am putea aprecia pe cele fericite. Acum, după aproape 6 luni, lucrurile sunt mult mai așezate, mama este ok (nu 100%, dar oricum, e bine), și sper ca lucrurile să fie liniștite pe viitor. Sănătatea e atât de importantă… Pentru a nu încheia într-o notă tristă, aș vrea să fac un mic rezumat al impresiei mele despre Barcelona.

Trebuie să recunosc că, dacă nu ar fi fost clădirile lui Gaudi, mi s-ar fi părut un oraș oarecare, ce nu ar merita neapărat vizitat, în opinia mea. Gaudi a transformat total fața orașului, devenind încet încet unul dintre cele mai vizitate orașe din lume. A fost mult prea aglomerat pentru gustul meu, așa cum și anticipasem prea bine, dar nu am dreptul să mă plâng, până la urmă și eu eram acolo, și eu sunt parte din aglomerație. Nu pot să nu mă gândesc, însă, din nou, așa cum mă trezesc filozofând de fiecare dată când mă lovesc de o astfel de experiență, că trebuie să existe soluții pentru a gestiona această masă de turiști pentru ca oamenii să aibă o experiență mai plăcută atunci când vizitează orașe atât de faimoase. Poate taxe mai mari, poate limitarea numărului de turiști, nu știu exact ce ar fi mai bine și cum s-ar putea implementa, văd că diverse orașe deja încep încet încet să încerce să aplice diverse metode, acum… să vedem ce se va reuși. Eu, una, sunt nerăbdătoare să văd rezultatele.

Pe de altă parte, Barcelona a fost cam ultimul oraș aglomerat de pe lista mea de must-see, îmi doresc de aici încolo cât mai multe vacanțe aproape de natură, fie că e vorba de munte, mare sau alt tip de natură, iar cele urbane, pentru că mai am dorințe și la acest capitol, vor fi mai rare și vor urmări mai degrabă zone rurale sau, cel mult, orașe mai mici. Cel puțin așa simt acum. Am o listă întreagă de idei, numai timp și bani să fie :)

The end

0 notes

juicycrabbucharest · 25 days

Text

Aventura Fructelor de Mare Începe la Masa Noastră !

☀️ Weekendul este aproape !

Vino sa savurezi fructe de mare și bucură-te de o experiența culinara

Te așteptăm alături de prieteni sau familie la Seafood experience ! 🦑

📍 Blv.Decebal 17

JUICY CRAB 🦐

📞 0743900400

#restaurant cu fructe de mare #juicy crab #seafood boil #bibandemare #seafood restaurant #fructe de mare #crab #food #foodblogger #foodporn #healthy food #calamari rings #fried calamari #pasta #recipe

0 notes

90revolution · 4 years

Text

La Samuelle este un restaurant cu meniu internațional la Piața Charles de Gaulle, pe aceeași latură cu Mikkeller și BOB Coffee Lab. Deși este foarte convenabil poziționat pentru noi și este destul de apreciat, cu 11 puncte și o bonetă în topul Gault Millau, până de curând nu l-am vizitat niciodată. Am ieșit la un prânz în familie, am comandat mai multe preparate și am zis că merită o trecere în revistă.

La interior restaurantul are ca temă de design lumea lui Jules Vernes. Este decorat decent și iluminat în tonuri calde, dar fără să impresioneze. Mi se pare că se pretează și pentru o întâlnire de afaceri și de un prânz în familie.

#gallery-0-5 { margin: auto; } #gallery-0-5 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-0-5 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-5 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Am început cu niște aperitive, pe care vi le recomand cu mare căldură. Brânza pane din Feta Saganaki (33 lei) a fost senzațională, iar la antreul din dreapta, Little Italy (43 lei), dressing-ul pus peste rucola face toți banii. A fost prima dată când am mâncat rucola mai repede decât mozzarella.

Pentru felul principal am ales Via Toledo (85 lei), care este un medalion de vită cu sos Madera, foaie gras, țelină și sparanghel. Cam așa arăta:

Villefranche-sur-Mer, probabil un mod mai fancy de a spune caracatiță în stil Provençal (sau poate este o înjurătură, n-am de unde să știu), a costat 76 de lei și a fost fragedă și bună:

Bistro de Lyon (35 lei) – midii cu sos de vin alb, unt, ceapă, ardei iute și pătrunjel. Bune.

Val Gardena (43 lei), este mușchiuleț de porc cu sos de piper verde, mix de ciuperci și piure de cartofi cu trufe.

Duchesse D’Aquitaine (45 lei) – pulpă de rață confiată, cu fasole albă, ceapă și bacon:

În final, eu am ales Versaille (70 lei). Mușchi de vită, branză de capră, sparanghel, pesmet Panko, morcov, pătrunjel, busuioc și parmezan. Dacă aș vrea să fac pe connaisseur-ul, aș spune că vita a fost gătită excelent, însă celelalte elemente mi s-au părut că sunt dulci și nu complementează gustul vitei. Iar sparanghelul a fost bun, dar singura lui problemă a fost că tocma’ ce făcusem și eu niște sparanghel acasă, care mi s-a părut că a ieșit mai pe gustul meu 🙂

Dacă ar fi să tragem linie aș spune că tuturor le-a plăcut mâncarea, dar am observat că majoritatea persoanelor au adăugat sare, semn că poate preparatele au fost un pic prea dulci.

Și că tot vorbim de dulciuri, am luat și două deserturi. Windsor și Romeo & Juliet, adică cheesecake cu jeleu din fructe de padure (25 lei) și tiramisu (20 lei). Ambele au fost bune, dar fără a fi speciale:

În concluzie ne-a plăcut La Samuelle. Porțiile au fost mari, mâncarea bună, meniul este variat, atmosfera este ok, servirea nu a dat greș, iar prețurile au fost ok, la fel și cele la băuturi. Dacă vă nimeriți la vreo plimbarea Charles de Gaulle sau Herăstrău, intrați cu încredere la ei.

La Samuelle pentru un prânz în familie La Samuelle este un restaurant cu meniu internațional la Piața Charles de Gaulle, pe aceeași latură cu…

#bucuresti #mancare #restaurant #restaurante

0 notes

bancurihaioase · 5 years

Text

Doi ciobani la restaurant

Pentru acest aricol am pregati un banc cu doi ciobani la restaurant, unul dintre cele mai tari bancuri cu restaurante din Top 10 bancuri cu restaurante 2019.

Top 10 bancuri cu restaurante 2019

Doi ciobani merg la un restaurant mediteranean. Dupa ce citesc meniul il intreaba pe chelner -Dom’le draga, ce is acelea fructe de mare? -Caracatita, calamar, rac, creveti, raspunde chelnerul. -Apoi bag…

View On WordPress

#bancuri ciobani #bancuri cu restaurante #bancuri cu restaurante 2019 #bancuri cu restaurante tari #bancuri despre restaurante #bancuri restaurante #bancuri restaurante 2019 #bancuri restaurante noi #bancuri restaurante tari #cele mai bune bancuri cu restaurante #cele mai tari bancuri cu restaurante #doi ciobani #doi ciobani la restaurant #la restaurant #top 10 bancuri cu restaurante #top 10 bancuri restaurante

0 notes

ww1-pictures · 6 years

Text

Laura și Bogdan: nuntă în natură la Colonial Club Cernica

Categoria Nunți Reale spune povestea de dragoste a mirilor din România în contextul marelui eveniment. Povestea conține două puncte de vedere: cel al fotografului de nuntă și cel al mirilor. A doua poveste include și detalii importante despre furnizorii de nuntă aleși.

Astăzi avem în program o nuntă în natură, cu Laura și Bogdan în rolurile principale.

***

Sumar furnizori:

Locație, meniuri & fresh-bar: Colonial Club Cernica, locație pregătiri mireasă: Athene Palace Hilton, fotograf: Alex Lupascu, videograf: Amintiri de familie, rochia de mireasă: Pronovias, costumul mirelui: Tudor Tailor, machiaj & coafor: Apollo Salon, entertainment: Trupa VOX și Valentin Sanfira, aranjamente florale și decorațiuni: Happy Family, tort & candy-bar: Boon Boon, verighete: Diamag și Bijuteria Stil, invitații, meniuri & place-carduri: Hippo Atelier.

Povestea mirilor & detalii furnizori

Culorile nunții: ALB, VERDE, GALBEN

Tematica nunții: Nu a existat o temă principală, dar am încercat să ne ducem cu gândul la natură, grădină, verde, păstrând totodată și elemente clasice care ne reprezintă pe amândoi.

Melodia primului dans: Etta James – At Last

***

Laura și Bogdan:

MOMENTE EMOȚIONANTE:

Întreaga noastră zi a fost presărată cu momente pline de emoție și iubire, de la întâlnirea cu lacrimi de fericire din holul hotelui, până la imaginea oamenilor dragi strânși în jur și admirând dansul.

SFATUL NOSTRU PENTRU CEI CE-ȘI VOR ORGANIZA NUNTA:

Considerăm că întreaga planificare ar trebui să pornească de la o idee care să-i caracterizeze pe cei care se căsătoresc. Îi sfătuim să-și respecte dorințele și să nu facă compromisuri prea mari pentru că doar în acest mod evenimentul poate fi autentic și invitații vor simți acest lucru.

Noi am reușit ca pe tot parcusul zilei să fim atât de relaxați pentru că am avut șansa să lucrăm cu oameni profesioniști care nu ne-au dezamăgit. A fost cu adevărat o zi specială în care ne-am bucurat, ne-am distrat și totul a decurs de la sine.

Am început planificarea nunții cu un an și câteva luni înainte de eveniment căutările pentru a putea rezerva un restaurant.

Despre furnizorii noștri:

Fotograf: Alex Lupascu

Pe Alex l-am întâlnit prima dată la nunta nașilor noștri și ne-a impresionat cu determinarea, pasiunea și, bineînțeles, cu albumele de fotografii.

A fost o reală plăcere să colaborăm. Alex este înainte de toate un om minunat care reușește să te facă să renunți la inhibiții și să simți că îl cunoști de o viață. Pe tot parcusul evenimentului s-a dedicat complet și și-a folosit toată energia și imaginația ca toate cadrele să iasă perfect.

Sesiunea de poze Trash the dress a fost o escapadă la munte într-un loc drag nouă și credem că imaginile vorbesc de la sine. Nu puteam face o alegere mai bună și cu siguranță Lupascu Photgraphy va fi prezent la toate evenimentele viitoare din viața noastră.

Videograf: Amintiri de familie

Am colaborat cu cei de la Amintiri de familie care au reușit să surpindă toate momentele importante pe care le revedem cu drag de câte ori avem ocazia. Numai cuvinte de laudă pentru colaborarea cu ei!

Locație, meniuri & fresh-bar: Colonial Club Cernica

Evenimentul a avut loc la Colonial Club Cernica. I-am ales pentru că ne doream un loc cu multă vegetație și un lac cu ponton.

A fost primul pe care l-am vizitat, iar oamenii de acolo ne-au inspirat încredere și profesionalism. Tot ei s-au ocupat și de fresh bar, pregătit cu limonadă și fructe, care a avut un real succes. Flori Milea a vegheat îndeaproape ca totul să decurgă așa cum ne doream. Invitații au avut libertatea să se plimbe sau să admire apusul pe lac.

Locație pregătiri mireasă: Athene Palace Hilton

Bogdan a rămas acasă cu prietenii lui și familia, iar eu am decis să mă pregătesc la hotelul Athene Palace Hilton. Am ales să merg la acest hotel cu sora mea și câteva prietene pentru că întotdeauna au grijă să te simți foarte bine, totul fiind impecabil.

Am vrut să ne putem relaxa la piscină și masaj înainte de ziua cea mare. Personalul hotelului a fost foarte amabil și ne-a permis accesul pentru fotografii în orice zonă am dorit.

Rochia de mireasă: Pronovias

Am optat pentru o rochie de la Pronovias pe care am considerat-o rochia visurilor mele. Experiența alegerii rochiei a fost deosebită datorită echipei Pronovias București.

Costumul mirelui: Tudor Tailor

Costumul mirelui a fost ales de la Tudor Tailor și a fost într-adevăr personalizat și made to measure.

Entertainment: Trupa VOX și Valentin Sanfira

Trupa VOX a surprins prin diversitate și dinamism. Au o energie atât de debordantă încât ringul de dans a fost mereu plin de oameni voioși! Am avut parte și de momente de folclor alături de Valentin Sanfira.

Machiaj & coafor: Apollo Salon

Machiajul și coafura au fost asigurate de Apollo Salon din Brașov, o afacere de familie a verișoarei mele. Mă bucur că am mers pe recomandarea ei și am ales niște oameni talentați și faini care au ținut cont de dorințele mele. Totul a fost pe gustul meu!

Aranjamente florale și decorațiuni: Happy Family

Am colaborat cu Happy Family atât pentru aranjamentele florale cât și pentru decorațiuni și mărturii (plante suculente). Raluca a fost foarte creativă și a înțeles foarte bine tot ce ne-am dorit. Am lăsat-o să pună în scenă tot ce și-a imaginat pentru noi și ne-a surprins plăcut.

Tort & candy-bar: Boon Boon

Tortul și prăjiturile de la candy bar au fost făcute de cofetăria Boon Boon și au fost delicioase și numai din ingrediente naturale. Mirela a reușit să facă exact tortul pe care ni-l doream atât de frumos și de boon.

Verighete: Diamag și Bijuteria Stil

Invitații, meniuri & place-carduri: Hippo Atelier

Ne-au plăcut foarte mult invitațiile letterpress și colaborarea cu echipa de la Hippo Atelier. Am comunicat foarte bine și ne-au ajutat să punem pe hârtie ideile noastre. Așa că am decis să optăm și pentru meniuri și place carduri în același stil și gamă de culori.

***

Sesiune foto trash the dress

The post Laura și Bogdan: nuntă în natură la Colonial Club Cernica appeared first on WedMe.ro.

source https://www.wedme.ro/laura-si-bogdan-nunta-in-natura-la-colonial-club-cernica

0 notes

stiri-noi · 4 years

Text

Renumitul actor Romică Țociu a vizitat azi Costa Di Mare – cel mai nou și modern restaurant din Cluj

Abc News Transilvania

,,Astăzi am avut plăcerea să ne treacă pragul restaurantului nostru Costa Di Mare, renumitul actor Romică Țociu.

Acesta ne-a relatat că este de-a dreptul încântat de calitatea produselor noastre, de plating și cu siguranță putem concura, de la egal la egal, cu restaurantele de top din București.

Mulțumim domnului Romică Țociu de vizită și aprecieri, ne-a onorat cu acest feedback și ne dorim să oferim mereu calitate și profesionalism clienților noștri, să dovedim încă odată că prin implicare, determinare și respect față de clienți se poate face performanță”, ne-a transmis managerul restaurantului Costa Di Mare din Cluj-Napoca.

Locația este situată în cadrul complexului rezidențial Riviera Luxury&Spa din Cluj-Napoca, avându-l ca Chef pe renumitul Alex Șerban, care împreună cu o echipă tânără și determinată doresc să facă din Costa di Mare, cel mai bun local cu specific de fructe de mare din Transilvania. Vă recomandăm cu drag și vă garantăm că nu o să fiți dezamăgiți!

Pentru mai multe informații accesați pagina lor de facebook:

https://m.facebook.com/costadimare/

The post Renumitul actor Romică Țociu a vizitat azi Costa Di Mare – cel mai nou și modern restaurant din Cluj appeared first on Abc News Transilvania.

#Renumitul actor Romică Țociu a vizitat azi Costa Di Mare – cel mai nou și modern restaurant din Cluj

0 notes

amplecatsaiaupaine · 6 years

Text

Malta pe fastforward

A mai trecut o zi de la revenirea in Romania, pot trage concluzii mai “la rece” despre excursia pe taram maltez. Iar concluziile sunt pozitive: as reveni in Malta si cu alta ocazie pentru ca mai sunt destul de multe de explorat, poate chiar in gasca mai mare, dar cert e ca nu as face-o in plin sezon cand este foarte cald si foarte aglomerat, mai ales ca nu sunt un fan al plajei si inotului.

Si acum, sa o luam sistematic si sa va povestesc despre locurile vizitate asa cum am promis in postul anterior. Prima zi, care a fost mai mult o jumatate de zi dat fiind ca am aterizat la 15:00 si ne-am cazat pe la 16:00, am petrecut-o chiar in zona hotelului (undeva la limita dintre Sliema si Gzira), o zona pe care eu am perceput-o in dezvoltare cu multe constructii noi in derulare, foarte multi expati, dar si turisti, fiind in zona docurilor de unde se pleaca in mini-croaziere pe Mediterana.

Cum va spuneam, odata cazati am iesit sa luam pulsul cartierului si sa mancam ceva. Am mers la sigur, pentru ca facusem putin research de acasa si alesesem cateva localuri unde imi doream sa ajung; si dupa un drum de 15 minute printre stradutele pline de baruri si magazine am ajuns la New York Best un burger joint despre care citisem doar review-uri bune. Exceptandu-l pe baiatul de la casa de marcat, care parea un pic pierdut in spatiu, localul e foarte ok, iar burgerii geniali. Am luat un Juicy Lucy, un Mushroom Beef Burger, doua portii de loaded fries si cate un Brooklyn IPA si o apa, iar toata combinatia ne-a costat 24 de euro (fix cat am fi dat si in Romania). Bonus: vedere la Mediterana, recomand!

Prima zi s-a incheiat cu ceva cumparaturi (pentru ca spre surprinderea mea am gasit Butlers in Malta si chiar voiam de mult sa iau niste chestii de acolo) si o plimbare pe malul Mediteranei.

A doua zi ne propuseseram sa vedem Mdina (fosta capitala a Maltei numita si “cetatea tacuta” pentru ca si in prezent, desi este practic lipita de Rabat, Mdina este considerata oras de sine statator cu 300 de locuitori a caror liniste nu trebuie deranjata de catre turisti :)), Dingli Cliffs (in partea de sud a insulei) si Grota Albastra. Am reusit ... partial.

Dar inainte de toate: micul dejun! care ne-a costat 20 de euro (2 sandwich-uri, 2 cafele si 1 smoothie) la EeetWell (care am descoperit ulterior ca este o franciza cu mai multe locatii pe insula) care arata bine si a avut un “gust” la fel de bun.

Drumul pana in Mdina a durat 40 de minute cu celebrele autobuze despre care v-am povestit. Mdina este o cetate in adevaratul sens al cuvantului cu ziduri de aparare de jur imprejur construite in perioada de dominatie normanda (1100) si a fost capitala Maltei pana in 1530 cand Ordinul Sf. Ioan a mutat capitala la Birgu. Arhitectura cetatii este de influenta araba si dateaza de la sfarsitul mileniului intai, iar faptul ca se afla in cel mai inalt punct de pe insula i-a conferit de-a lungul vremii o valoarea strategica deosebita si noua, in ianuarie 2018, la fel: pentru ca am facut cateva fotografii spectaculoase de acolo :). Si, daca tot ati ajuns pana in Mdina, faceti o pauza de la istorie si incercati o prajitura si o cafea pe terasa Fontanella Tea Garden.

Ne-am plimbat un pic si prin centrul Rabatului daca tot eram prin zona, unde ar fi de vizitat catacombele St. Paul, pe mine m-a atras insa mai mult arhitectura cu influente arabesti a orasului pe care l-am strabatut la pas inainte de a ne “imbarca” in alt autobuz catre Dingli Cliffs.

Zona Dingli Cliffs iti ofera o panorama excelenta a Mediteranei si imi pare rau ca n-am ajuns acolo la ora apusului pentru ca probabil prindeam cateva instantanee de exceptie. Mare lucru nu ai ce face acolo, clar este un loc excelent pentru fotografii, dar mai departe de atat poti manca overpriced la singurul restaurant din zona si ... cam atat. Apropo de overpriced, foame si locatiile turistice, nu as recomanda nimanui sa manance la restaurantele de langa Grota Albastra. Noi am facut-o si singurul lucru pozitiv a fost view-ul. Mancarea: proasta si scumpa. (tagliatelele proaspete din meniu cu fructe de mare erau de fapt niste pene cu creveti congelati).

Din pacate foamea ne-a facut sa pierdem vizita in Grota Albastra, asa ca a urmat cea mai lunga asteptare de autobuz din Malta (undeva la 40 de minute) si intoarcerea in civilizatie. Fiind duminica seara am zis sa dam o fuga pana in Valletta (pe care oricum aveam de gand sa o vizitam a doua zi), sa bem un shot si sa vedem daca e ceva viata de noapte. Duminica la ora 21:00 Valletta era aproape pustie, toate barurile se inchideau asa ca am facut cale intoarsa si ne-am reorientat catre Sliema unde in interval de 100 de metri poti ajunge din Mamaia in Vama Veche via Neptun :). Si ma refer la barurile de pe raza golfului care au oferte pentru toate gusturile (de la bodegi cu 1 euro berea pana la mini loft-uri cu dj pe terasa si champagne la fiecare masa). Chiar radeam pe tema asta, dat fiind proximitatea lor (practic intri dintr-una in alta), ca ar fi tare ca ownerul sa fie acelasi pentru toate. Concluzia e ca ai ce face noaptea in Malta!

A treia zi am rezervat-o unei vizite in golful St. Julian + unei plimbari pe faleza si explorarii Vallettei. Ca niste gurmanzi ce se respecta am inceput ziua cu un mic dejun la U Bistrot (un local super dragut si nu foarte ieftin) situat chiar in St. Julian de unde am pornit la pas pe marginea falezei in directia Sliema - unde urma sa luam un ferryboat spre Valletta.

Ferryboat-ul catre Valletta este 1,5 euro/sens si te duce in zece minute in cetatea aproape distrusa in timpul bombardamentelor din cel de-al doilea razboi mondial si intrata in patrimoniul Unesco in anii ‘80. Pe timpul zilei, Valletta este foarte animata, principalele puncte de interes fiind Catedrala Sf. Ioan (care in trecut a fost biserica celebrilor cavaleri de la Malta), Parlamentul si Fortul St. Elmo, unde se afla si muzeul de istorie militara.

Dupa pranzul luat la 67 Kapitali, un pub cochet unde am gasit cateva zeci de beri malteze craft si niste sandwich-uri gourmet, ne-am dus catre St Elmo, am coborat “la firul ierbii” in spatele fortului unde ne-am uitat la pescari, am escaladat cateva stanci :) si am facut fotografii din toate pozitiile cu Marea Mediterana. Am inconjurat fortul pe jos, pe malul marii si am reintrat in cetate pe partea opusa plimbandu-ne pe stradutele inguste din Valletta pe care mi le-as fi dorit fara masini. Valletta este un oras superb din punct de vedere al arhitecturii, este foarte curat, iar anul acesta a fost desemnata capitala culturala a Europei - asa ca vor fi evenimente care sa celebreze asta tot anul.

Ziua s-a terminat ca si precedenta pe la barurile din proximitatea hotelului. A patra zi a coincis cu ziua plecarii, asa ca am petrecut-o prin magazine in cautare de suvenire pentru cei de acasa, iar la ora 15:30 eram imbarcati in avion catre Bucuresti.

Concluzionand, Malta este o locatie excelenta de citybreak mai ales in offseason cand preturile sunt mult mai mici, temperatura a fost foarte ok (la sfarsit de ianuarie au fost cam 18 grade) si mi s-a parut una dintre cele mai “safe” destinatii europene vizitate pana acum (poate doar in Elvetia m-am simtit mai in siguranta decat aici).

Am facut cateva sute de fotografii in Malta, aici am ales sa postez doar cateva, lasandu-va sa le descoperiti pe restul pe facebook sau instagram zilele viitoare.

Later edit

full photo album https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1175270225939632.1073741831.1165254963607825&type=3

#malta #maltaphotography #travel #traveling #photography #explore #mytravelgram #Travelblog #valletta2018 #mdina #history #fortress #mediterranean

0 notes