#steaua nordului | Explore Tumblr Posts and Blogs

spiritual123 · 3 years

Photo

Balchis - regina Sabbei (Iii)

Thales către Empedocle, fiul lui Miles din Atena:

de înţelepciunea Zeiţei Pallas-Atena – bucură-te!

Să dăm deoparte ceaţa trecutului, prietene Empedocle, şi haide cu mine în sfera aceea pe care oamenii secolelor viitoare o vor numi poveste, iar noi – fiii conştiinţei nemuritoare a înţelepciunii din analele universului – numim faptă.

Era noapte şi Selena ca o bandă de diamant se reflecta în apele tainice ale Nilului. Eu, Thales din Argos, stăteam pe turnul templului Isidei şi notam pe ruloul papirusului calculele mele despre ridicarea unei stele noi - Gora - în constelaţia Câinelui.

Şi, iată o mână afectuoasă s-a lăsat pe umărul meu şi a răsunat glasul liniştit al învăţătorului meu - marele Heraclit:

- Arghive! – mi-a spus el. – Cunoşti tu oare istoria strălucitei regine a Sabbei , frumoasei Balchis?

- Învăţătorule! Tu ştii că de mii de ani sunt cufundat în cercetarea marilor scripturi ale Existenţei, - şi am arătat la cupola fără de margini a cerului înstelat care se întindea deasupra noastră. - Când să fi avut timp să mă ocup de istoria reginelor Pământului, chiar dacă ar fi tot atât de frumoase ca şi regina cerului înstelat - Steaua Dimineţii?

Heraclit a clătinat încet din cap.

- Arghive! - a spus el. - În răspunsul tău se simte ironie, ce nu poate lipsi minţii fiului nobilei Ellade, dar să-l crezi pe învăţătorul tău, că nu în van ţi-am pus această întrebare. Aşează-te, fiule, şi ia ascultare.

Şi eu m-am aşezat lângă învăţătorul meu şi a început să curgă vorbirea lui, atât de lină şi armonioasă, încât uneori se contopea cu răsunetul razelor palidei Selene, ce-şi revărsa lumina asupra mea, asupra învăţătorului, asupra templului Isidei, asupra apelor tainice ale Nilului şi asupra adâncimii tainice a pustiului mut ce se întindea dincolo de fluviu.

Şi iată ce mi-a povestit învăţătorul:

Când Focul Pământului a înghiţit Pământul Negru în preajma naşterii fericitei Atlantide şi masivele primei Lemurii au devenit fundul oceanului - catastrofa nu a atins templul Zeiţei Vieţii, reşedinţa veche a regelui negrilor, tainicul Arraim. Însă cu mult înainte de catastrofă, marele rege a dispărut fără urme, lăsându-şi pământul, poporul, templul şi unica sa fiică, care a devenit prima preoteasă a Zeiţei Vieţii. Înconjurată de şapte preoţi înţelepţi, ea, această fiică, frumoasa Balchis, a întâmpinat curajos teribila catastrofă şi curajos a suportat-o. Iar când, în sfârşit, după multe luni, s-au împrăştiat norii de cenuşă şi fum, ce acopereau bolta cerului, iar locuitorii templului Zeiţei Vieţii s-au văzut pe o insulă mică, înconjurată de ape tulburi, spumoase ale unui ocean nou, frumoasa Balchis a săvârșit primul său serviciu sacru la altarul Zeiţei Vieţii şi în glas a făcut făgăduinţă de a-şi consacra viaţa găsirii tatălui ei, tainicul Arraim, deoarece ştia că pe el era pecetea suflării Zeiţei Vieţii Veşnice şi el nu putea să moară.

Şi a ieşit preotul cel mai vârstnic, Kainan, al treilea ochi al căruia încă văzuse marea rasă dispărută a titanilor nordici, şi a zis:

- Balchis, cum faci tu făgăduinţă neştiind dacă marele nostru suveran, Arraim, fiul înţelepciunii, vrea ca tu să-l cauţi? Căci iată când pe pământ încă trăiau titanii nordului, tainicul Arraim deja era pe Pământ, care nu este deloc leagănul lui; căci un alt cer şi alt pământ în alte adâncuri ale Cosmosului au fost martorii naşterii lui. Cât de frumoasă şi cât de înţeleaptă n-ai fi tu, Balchis, tu eşti totuşi numai un fir de iarbă pe drumul lui misterios, de neînţeles... Va trece termenul vieţii tale şi pământul va primi corpul tău gârbovit de bătrânețe, dar el, mare şi tainic, va merge mai departe şi fiecare pas al lui va fi egal cu mii de vieţi ale tale…

Încruntată şi nerăbdătoare asculta frumoasa Balchis cuvintele înţelepte ale preotului cu trei ochi.

- Kainan! - a strigat ea. - Departe vede ochiul tău al treilea, dar el nu este în stare să vadă adâncimea inimii mele, inima fiicei lui Arraim, înţeleapta Balchis. Aduceţi-o aici pe Arra, - a poruncit ea scurt preoţilor şi şi-a întors faţa spre statuia zeiţei.

Kainan a clătinat din cap cu dezaprobare.

- Balchis, Balchis! - a spus el. - Gândeşte-te ce puteri vrei să atingi, ce legi vrei să întorci în favoarea ta! Doar de capacităţile Arrei s-au folosit până în prezent numai pentru legătura cu stăpânii vieţii şi cu zeiţa însăşi...

- Pleacă bătrâne! - a strigat supărată Balchis. - Sau eu nu mai sunt fiica lui Arraim şi preoteasa supremă a zeiţei?

Ea s-a îndreptat şi în figura ei minunată a fost atâta frumuseţe dumnezeiască, plină de putere nespusă, încât bătrânul preot a plecat capul şi, bâlbâind ceva, încet s-a dat îndărăt.

Preoţii întretimp au adus în templu o minunată fată de statură mică. Ea era de altă rasă, necunoscută, deoarece pielea ei era albă ca zăpada în contrast cu pielea brună închisă a lemurienilor, iar ochii nu-i erau de un albastru închis ca la frumoasa Balchis, ci negri; părul nu se aşeza în bucle ondulate pe umeri, ci cădea ca o cascadă până la podele; întreaga-i făptură parcă era pătrunsă de ceva nepământesc; parcă o suflare a altei lumi a intrat odată cu ea sub bolţile templului.

Preoţii bătrâni ştiau că în zadar ar fi să-i caute pe tatăl şi mama Arrei printre lemuri. Se cunoştea că bravul marinar Falasail a adus câteva familii de astfel de oameni ciudaţi din călătoria spre tainicele pustietăţi de gheaţă de la polul sud. Înţeleptul Arraim a poruncit să se pună femeile pe lângă temple şi a învăţat preoţii să se folosi de ciudata şi tainica lor capacitate. Bărbaţii tribului necunoscut degrabă au murit toţi şi numai femeile continuau să trăiască pe lângă temple aidoma florilor de seară.

Fata care a intrat, s-a uitat speriată împrejur.

- Vino încoace, Arra! – i-a spus poruncitor Balchis. - Vino şi şezi pe locul sfânt.

Fata s-a apropiat ascultătoare de jertfelnic şi s-a aşezat la piedestalul lui într-o într-un fel de fotoliu din bazalt incrustat cu pietre scumpe de diferite culori. Balchis i-a pus pe cap un cerc de aur, dinainte având fixat un disc poleit dintr-un mare diamant, şi a mişcat încet capul Arrei în aşa fel încât centrul discului să prindă reflecţia Soarelui de la un disc gigantic concav de aur, atârnat de un stâlp în mijlocul templului. Stâlpul era mişcător şi se învârtea cu ajutorul unui mecanism astfel încât razele soarelui se adunau întotdeauna în mijlocul lui.

Îndată cum focarele discurilor au coincis, s-au închis ochii Arrei şi ea s-a cufundat într-un tainic somn de altă viaţă, somn ale cărui principii îţi sunt cunoscute, Arghive, ca unui iniţiat.

Şi iată, cea adormită a început să vorbească:

- Ce vrei de la mine, Balchis?

- Găseşte-l pe tatăl meu, - Balchis i-a spus poruncitor.

- Eu îl văd, - aproape imediat a urmat răspunsul.

- Întreabă-l cum să-l găsesc.

După o scurtă tăcere adormita a răspuns:

- El spune că ţie nu ţi se cade să-l cauţi, deoarece picioarele-i sunt pe calea lui Dumnezeu pe care tu nu poţi să mergi, Balchis. Nu pentru cei muritori este această cale.

Furios şi-a încruntat sprâncenele Balchis.

- Spune-i, - a strigat ea, - că el nu este în drept să renunţe la fiica lui! Oare pe ce cale i-au fost picioarele când el m-a conceput? Eu vreau să fiu lângă el.

- El nu renunţă la tine, Balchis, - a spus Arra, - deoarece el este totdeauna cu tine. Dar şi la conceperea ta el îndeplinea Legea Divină. Oricum, cu el, tu, muritoare, nu poţi să fii...

Întunecată se uită Balchis la faţa Arrei.

- Bine dară, - a spus ea cu greu. – Întoarce-ţi privirile de la tatăl, Arra. Ascultă-mă: tu poţi, cu minunatul tău duh, să găseşti drumul spre marele foc al vieţii pământeşti?

Preoţii au tresărit. Cu un gest de disperare şi-a acoperit capul bătrânul Kainan. Pe faţa adormitei s-a revărsat paloare de moarte. Buzele ei abia auzit au şoptit:

- Pot... ştiu... văd... Dar dacă-ţi voi spune, se va stinge scânteia mea de viaţă.

Balchis a ridicat din umeri cu nerăbdare:

- Care-i treaba? Tu trebuie să-mi spui… Eu te voi ajuta pe urmă să te reîncarnezi şi să fii lângă mine...

- Asta nu e în puterea ta, Balchis, - a răspuns adormita. - Eu niciodată n-am să fiu lângă tine... Eu mă tem de toţi cei care nu fac voia Celui Unic…

- Destul! - a bătut din picior Balchis. - Eu vreau să ştiu, chiar dacă din cest motiv s-ar ruina tot Pământul. Vorbeşte, eu ascult!

Mulţimea preoţilor a dat buzna din templu urmându-l pe Kainan, nevoind să audă înfricoşatul răspuns. Să nu-l auzim nici noi, Arghive; îţi este destul să cunoşti că frumoasa Balchis a primit ceea ce a cerut cu preţul vieţii sărmanei Arra.

Ea a aflat drumul spre focul veşnic al vieţii pământeşti, a găsit acest foc şi a primit în moştenire viaţa planetei. Tu eşti uimit, Arghive, de îndrăzneala fără margini a Balchisei? Cine ştie, Arghive, dacă împreună cu viaţa planetară ea nu a primit și o tot atât de lungă suferinţă?

Actualmente ea domneşte în Saba, mai spre nord de pământul Or, şi domneşte înţelept deoarece ea a avut timp destul să devină înţeleaptă. Oricum, nicicând nu oboseşte ea să-l caute pe tatăl ei.

- Dar noi îl cunoaştem doar pe marele învăţător de patru ori măreţ, - am spus eu, Thales din Argos.

- El a binevoit să ni se descopere, - mi-a răspuns Heraclit, - dar niciodată nu se va descoperi fiicei lui neascultătoare. Acum, la fiecare mie de ani, ea dă o mare serbare de înţelepciune şi strânge reprezentanţii tuturor iniţierilor, pe marii înţelepţi ai lumii, în zadarnica speranţă de a afla de la ei taina tatălui ei. Şi aici este o viclenie, Arghive, deoarece mulţi înţelepţi schimbă fidelitatea semnului iniţierii lor cu devotamentul celei mai frumoase femei a planetei şi rămân ataşaţi pe veci de minunatul ei tron.

- Dar aceasta este doar o cădere, învăţătorule?, - am întrebat eu.

- Da, - mi-a răspuns trist Heraclit, - dar frumoasa Balchis imediat îi dăruieşte celui căzut focul vieţii pământului şi prin aceasta împiedică moartea lui. Dar oricum, puternicul Arraim stinge imediat amintirea despre el în cei care l-au cunoscut... Sanctuarul de la Theba, - a adăugat după o mică pauză Heraclit, - a pierdut la tronul ei trei fii ai săi...

- De ce dară sanctuarul trimite la serbarea aceasta pe iniţiaţii săi?- am întrebat eu, Thales din Argos.

- Dar care sanctuar are voie să renunţe la încercare? - mi-a răspuns cu întrebare înţeleptul. – Acum se apropie timpul serbării şi frumoasa Balchis a trimis deja invitaţia ei.

- Şi tu ai hotărât să mă trimiţi pe mine, învăţătorule, - am adăugat liniştit eu, Thales din Argos.

- Da, fiul meu, - mi-a răspuns înţeleptul. - Numai sufletul tău, fecior al Elladei, este aidoma liniştii stâncilor de bazalt în adâncurile oceanului şi sanctuarul nostru este liniştit în privinţa ta.

- Să fie! - am răspuns eu, căci iată atunci eu puteam să mă supun.

Pe apele sacre ale Nilului eu am ajuns cu luntrea până în munţii Etiopiei, trecând cu bine aşezarea fiilor sălbatici ai pustiei şi Ţara Morţilor. Dând drumul în pace marinarilor fenicieni care m-au condus, eu singur am intrat în strâmtoarea munţilor, obligând să-mi arate drumul o înţeleaptă șerpoaie, care repede se târa înaintea mea.

Nu era în obiceiul sanctuarului Thebei de a călători cu fast, căci iată ştiam că strălucirea şi luxul pământului e pulbere sub picioarele Domnului, şi înţelepciunea noastră - nebunie în ochii Lui. Singuratici şi mizeri umblau fiii înţelepţi ai farului Eternităţii pe faţa planetei, şi n-a fost nici unul mai bogat decât noi.

După vreo două zile de drum am întâlnit o caravană luxuriantă, formată din vreo treizeci de cămile şi vreo zece elefanţi, însoțită de un întreg detaşament de călăreţi smoliţi, frumos îmbrăcaţi şi cu coifuri de aur; trei elefanţi erau de culoare albă şi purtau pe puternicele lor spinări turnuri întregi de aur, argint, platină și pietre scumpe, drapaţi cu ţesături fine de mătase din meleagul dravizilor[1]. Aşa se îndreptau la festivalul înțelepciunii fiii Triunghiului.

M-am dat la o parte cu umilință și prin efort volitiv am stins temporar semnul Farului Eternității, ce strălucea pe fruntea mea, astfel încât să nu fiu recunoscut de fiii Triunghiului.

Caravana aceasta a fost urmată de alta, formată din cămile albe, şi capul caravanei - înţeleptul inițiat al sanctuarului Lunii - un haldeu cărunt și robust, se afla în targa de fildeş, împodobită cu rânduri de rubine şi dantele din fire subţiri de aur. Targa era purtată de doisprezece sclavi negri din pământul Capului Îndepărtat, pe care cândva l-am vizitat şi eu, Thales din Argos, când sanctuarul din Theba m-a trimis să-l conduc pe viteazul fenician Gannon în lunga sa călătorie.

La început, privirea înţeleptului haldeu a alunecat indiferent asupra mea, dar oprindu-se asupra capului şerpoaiei culcate la picioarele mele, s-a aprins de focul recunoaşterii şi un surâs ironic și bun i-a mişcat buzele. El a făcut un semn şi sclavii s-au oprit.

- Înţeleptule străin, - mi s-a adresat binevoitor haldeul, - cer scuze pentru fraţii mei întru înţelepciune din Simbolul Triunghiului care nu te-au recunoscut. Dar mare le este înţelepciunea și nu încape pe acest pământ păcătos, de aceea privirea le este totdeauna îndreptată-n sus - spre cer. Însă privirea bătrânului şi săracului haldeu întotdeauna lunecă pe pământ căutând să strângă bobițele înţelepciunii împrăştiate de ei; şi, iată, am văzut capul călăuzei tale cam neobişnuite, înţelepte elin din marele sanctuar al Thebei. N-ai fi tu oare aşa bun ca să-mi cinsteşti bătrânețile cu acceptul de a-mi împărtăşi singurătatea în lungul meu drum?

Am văzut că nu e chip să mă ascund de înţelepciunea şireată a haldeului, dar nici nu era motiv de a refuza invitaţia. M-am aşezat în lectică şi am dat prietenos drumul călăuzei mele.

- De unde ai cunoscut tu, venerabile haldeu, că eu sunt elin?

- Nu numai elen, - a zâmbit viclean haldeul, - dar și urmaş al regeştilor atlanţi. Oare niciodată nu te-ai privit în aramă poleită? Statura ta, umerii tăi şi dumnezeiasca ta constituție corporală imediat te dau de gol că tu eşti fiu al nobilei Ellade, iar liniştea severă a feţei regulate şi frumuseţea liniilor ei mă transportă în timpuri demult trecute, când eu, haldeu bătrân, am avut plăcerea de a vedea colegiul preoţilor din templul Veşnic-Tinerei-Fecioare-Maică în Poseidonia.[2] Oare nu din mijlocul vostru a ieşit dumnezeiescul Zoroastru, pe care l-am salutat odată când el a avut bunăvoinţa de a vizita oraşul meu natal - Urr din Caldeea? Dar că am recunoscut imediat în persoana ta pe fiul sanctuarului din Theba, asta graţie călăuzei tale, nobile Thales din Argos, deoarece numai Meleagul Kemi[3] a păstrat legătura cu regnul şerpilor. Dar eu văd că tu, înţeleptule, vrei să mă întrebi de unde mi-e cunoscut numele tău? Oare nu tu ai săvârşit renumita călătorie cu Gannon fenicianul, vizitând și tribul kabirilor[4] la Stâlpii lui Hercules[5]? Dar tribul acesta este sub protecţia noastră, înţeleptule. Cum să nu te cunoaştem, nemaivorbind că la festivalul reginei Balchis înţeleptul Heraclit putea să te trimită doar pe tine, Arghive.

- Voi, haldeii, - i-am răspuns eu, Thales din Argos, - aţi renunţat la contactul cu regatul șerpilor, dar le-aţi însuşit înţelepciunea...

- Aşa, aşa, Arghive, - a spus cu tristeţe haldeul, netezindu-şi barba lungă, - în schimb noi cu înţelepciunea noastră ne târâm pe pântece pe faţa Maicii Terra…

Eu, Thales din Argos, mi-am forţat voinţa şi imediat m-am transportat în împărăţia simbolurilor şi sunetelor originare şi, odată ce am aflat tot de ce-am avut nevoie, imediat m-am întors.

- Sunt bucuros, - am spus eu liniştit, - că Hermes de trei ori măreţ, în grija fără preget pentru copiii lui, mi-a dat prilej să port o conversaţie plină de învăţătură cu înţeleptul Rabbi Israel din Urr al haldeilor…

Haldeul s-a uitat la mine cu atenţie şi cu respect a aplecat capul.

- Ce e înţelepciunea unei târâtoare șerpoaie pe lângă înţelepciunea unui vultur care planează sub nori, de privirea căruia nimic nu se ascunde, - a adăugat el gânditor.

După câteva ore de drumeție petrecute în convorbire cu înţeleptul haldeu, am ajuns la brâul grădinilor ce înconjoară oraşul reginei. Aici l-am părăsit pe haldeu:

- Deoarece, - i-am spus eu, - nu e bine ca iniţiatul Thebei să vină în ospeție la regină în car străin.

- Pe mâine, înţeleptule Thales, - mi-a răspuns cu respect haldeul.

Eu, Thales din Argos, nu m-am dus în oraş, ci, înconjurându-l, am plecat în pădure şi acolo am petrecut noaptea sacrificând orele întunericului convorbirilor şi evocărilor necesare mie.

Dimineaţa, splendidele grădini de basm ale reginei Balchis, împrejmuite cu garduri de marmoră roză şi udate de sute de bazine mărgăritare s-au umplut de oaspeţii poftiţi.

Erau aici frumoşii dravizi cu priviri fixe, de parcă ochii le erau orbiţi de necontenita contemplare a înţelepciunii. Erau și urmaşii tlavaților cu pielea roșie-arămie din ţara provenită din mare, la apus de fosta Atlantida. Erau urmaşii negri ai lemurilor din fundul Africii. Erau atlanţi cu ochi încrucișați şi gâțe mari ca la femei, dintr-a şaptea subrasă de mongoloizi, care locuiau într-o misterioasă ţara înconjurată de pereţi pe ţărmul mării mări lemuriene. Erau și magii albi din ţara gheţarilor de nord. Erau şi haldeii şireţi cu bărbi lungi.

Fastul și luxul caravanelor lor şi veșmintelor sunt de nedescris, căci ce este pe planetă ce nu poate găsi sau face înţelepciunea magiei pământeşti?

Dar mai bogat și luxos erau îmbrăcaţi înţelepţii reginei Balchis care înconjurau tronul ei de basm împreună cu câţiva lei, dintre care unul şi-a pus umil capul regesc drept suport sub picioarele reginei.

Trebuie oare să-ţi spun, Empedocle, despre frumuseţea Balchisei? Cred că nici eroii Elladei n-au visat aşa frumuseţe şi chiar Frumoasa Elena ar părea pe lângă ea o femeie obişnuită. Frumuseţea-i nespusă parcă se întărea dinăuntru cu strălucirea marii înţelepciuni, iar o înaltă mândrie îi încorona faţa cu o aureolă regească și voinţa puternică arunca scântei din ochii ei albaştri ca cerul de miazăzi.

Cu nesaţ îi lua la întrebări Balchis pe oaspeţii veniţi, îndreptând cu dibăcie conversaţia spre subiectul ce o interesa, dar, după cum se vede, tot încă nu putea afla nimic, lucru pe care-l trăda încreţitura mâniei ascunse trecută pe faţa ei de marmoră.

- Înţelepţilor, - a răsunat vocea ei încântătoare, - ca întotdeauna, vreau să încep serbarea cu slujba Zeului Soarelui, dar iată că încă lipseşte iniţiatul Thebei, căruia îi aparţine primul loc în acest serviciu. Poate că el a întârziat sau - şi în vocea ei s-a auzit o notă de batjocură - înţeleptul Heraclit se teme să piardă încă un fiu din moment ce trei iniţiaţi din Theba sunt acum podoaba tronului meu...

- Regină înţeleaptă, binecuvântarea lui Adonai să fie peste tine, - a răsunat vocea măgulitoare a rabinului Israel, - iniţiatul din Theba va sosi, căci eu l-am întâlnit ieri pe drum spre minunata ta cetate... Acesta e înţeleptul elin - Thales din Argos…

- Elen? Cu atât mai bine, - a zâmbit regina. - Primii trei oaspeţi au fost egipteni. Mie îmi plac nobilii fii ai Elladei.

Şi iată, încet s-au despărţit rândurile celor invitaţi şi sub evantaiele de pene ale reginei Balchis am apărut eu, Thales din Argos, purtătorul Farului Eternităţii, urmaşul dinastiei regale a Atlantidei.

Eu nu aveam nici o podoabă pământească, deoarece cu mine era înţelepciunea mea. Numai tunica din lână albă mă înfășura, eu având o centură vie, căci iată – însăși Regina Șerpilor mi-a cuprins mijlocul într-un puternic inel; capul ei era pe pieptul meu și ea se uita în jur mândru și aspru cu ochii săi rubinii ca de sânge. Un simplu toiag din lemn de salcie era în mâinile mele.

- Marele înţelept Heraclit, servitorul simbolului veşnic al vieţii, îţi trimite, regină, salutul lui, - am spus eu calm, - iar eu, Thales din Argos, îţi doresc să te bucuri de înţelepciune marii zeiţe Pallas Athena, frumoasă Balchis.

Lângă mine deodată s-a format un loc larg, pustiu, căci iată niciodată încă regina şerpilor nu apăruse aşa între oameni, chiar de-s iniţiaţi. Capul ei mic, încoronat cu coroană din ciudata piatră lunară s-a lăsat pe umărul meu. Însăși înţeleapta regină Balchis s-a înălbit la față, uitându-se în ochii regeștii șerpoaie.

- Te salut, înţelepte trimis al Thebei, - a spus cu voce tremurătoare Balchis. - Jur pe marea amintire a tatălui meu, - a exclamat ea, - că încă niciodată eu, regina Sabbei, stăpână a focului pământesc, nu am văzut o atare sosire a unui înţelept. N-am cuvinte pentru a-mi exprima mulţumirea pentru Heraclit că te-a trimis la mine, cel mai înţelept dintre muritori, căci iată când şi cine a auzit ca regeasca poruncitoare a şerpilor să consimtă să se supună unui om? Spune-mi, înţeleptule Arghive, cum ai ajuns la aceasta? Sau asta este un nou secret al înţelepciunii Sanctuarului din Theba?

- Asta nu e o taină, regină, - am răspuns eu liniştit. - Eu am ajuns la aceasta prin ceea ce nu ai tu.

Mirată s-a uitat în ochii mei Balchis:

- Nu am eu? Dar ce nu am eu, Arghive?

- Sămânţa Iubirii Cosmice, frumoasă şi înţeleaptă Balchis, - am răspuns eu.

În mulţimea iniţiaţilor s-au auzit şoapte şi toţi parcă involuntar s-au apropiat de mine.

- Iubire cosmică? - a întrebat regina încruntându-și sprâncenele. - Ce este această iubire cosmică? O, eu o cunosc, Arghive, - a zâmbit ea şiret. – Întreabă-i măcar pe ăștia trei, - şi ea mi-a arătat spre trei figuri înalte şi posomorâte care stăteau la tronul ei, - ei sunt fraţii tăi de sanctuar, Arghive; întreabă-i pe dânşii dacă înţelege frumoasa Balchis ce-i iubirea!

Liniştit şi senin am privit eu, Thales din Argos, în ochii lucitori ai reginei.

- Nu despre astfel de iubire vorbesc eu, Balchis, - a fost răspunsul meu. - Eu vorbesc despre iubirea faţă de tot ce există, ce respiră şi trăieşte și peste ce-şi revarsă lumina şi căldura dumnezeiescul Ra...

- Faţă de tot ce există? - a întrebat Balchis. - Adică eu trebuie să iubesc şi șerpoaia, şi... negrul meu sclav?

Şi râsul mărgăritar al reginei s-a împrăștiat în sală, preluat de apropiații ei. Iniţiaţii însă nu au râs, fiindcă înţelepciunea lor a simţit în cuvintele mele o nouă revelaţie.

- Şi şerpoaia, şi negrul tău sclav, regină, - liniștit am confirmat eu, - căci iată vipera îți este soră, şi sclavul - frate.

Furia străfulgeră în ochii Balchis, dar îndată și s-a stins.

- Ce fel de învăţătură nouă proclami tu, Arghive? – întrebă ea calm, muşcându-şi buzele.

- Asta nu e o învăţătură nouă, Balchis, - am răspuns eu. - Şi băiatului, căruia tatăl îi dă prima dată suliţa, aceasta îi pare nouă, dar ea a ucis deja mulţi. Acum, după cum spun Trei Înţelepţi, - şi aici am ridicat vocea şi ea ca un tunet a răsunat sub arcadele sălii, - este vremea de a vesti omenirii sămânţa iubirii cosmice. Sămânţă, spun eu, regină, deoarece Iubirea însăși va fi adusă cu sine pe pământ de Cel Măreţ, numele căruia este Taină Cosmică, iar timpul venirii Lui îl ştie numai Unicul.

Încruntând sprâncenele, a cuprins Balchis cu o privire de foc toată adunarea.

- Auzit-a cineva dintre înţelepţi despre această învăţătură despre sămânţa iubirii, pe care o proclamă trimisul Thebei? - a întrebat ea tare.

Din mulţime cu paşi domoli a ieşit un bătrân înalt cu musteţe cărunte şi cu o coadă la fel de căruntă. Sub sprâncenele-i stufoase avea fixate în mod ciudat două cercuri absolut străvezii, prin care serios şi calm priveau ochii de o înţelepciune neexplicabilă.

- Eu sunt trimisul ţării Dragonului de pe ţărmurile Măreţei Mări Lemuriene, - a zis el. - Numele meu este Lao-Zî şi sunt slujitorul smerit al Unicului Dumnezeu, Desăvârșitului Dao, Dao în care se ascunde şi se uneşte totul: și trimisul înţelept din Theba, şi tu, frumoasă regină, şi şerpoaia, şi negrul sclav, şi eu, smeritul slujitor al lui Dao. Și întreagă această mare taină a unirii a toate în toate se săvârşeşte numai graţie iubirii dumnezeieşti pe care și ne-o proclamă înţeleptul elin... Fie acoperământul Dao asupra capului tău, Arghive, - s-a adresat el mie, - căci iată am auzit eu vestirea ta cea mare și astăzi mă voi duce liniștit în peştera mea să mă alipesc pământului strămoşilor mei, căci simt că atunci când va veni cel mai Mare dintre cei Mari, El va chema şi umbra mea și modestul proroc al Desăvârșitului Dao va veni pentru a-L sluji…

Şi era în acel bătrân atâta minunată simplitate şi linişte înţeleaptă, încât eu, Thales din Argos, m-am aplecat în faţa lui, iar Regina Şerpilor a şuierat prietenos clătinând capul ei de smarald deasupra umerilor mei.

În sală s-a așternut tăcerea.

- Dar cine sunt cei trei despre care ai vorbit tu, eline? - m-a întrebat deja palida Balchis.

- Pe unul din ei îl cunoşti, regină, - am răspuns eu liniştit. - E Arraim de patru ori măreţ, preotul Luceafărului, tatăl şi protectorul negrilor…

Mâinile Balchisei au strâns convulsiv mânerul tronului şi ea brusc s-a aplecat înainte:

- Tata! - a exclamat ea înecându-se. – Tu-l ştii, l-ai văzut, înţeleptule?

- Îl cunosc şi l-am văzut, Balchis, -- am zis eu.

- Când şi unde?

- Ieri, în pădure lângă oraşul tău, regină, - a fost răspunsul meu.

De un foc sălbatec s-au aprins ochii frumoasei regine.

- Aici... aproape..., - a repetat ea. - Şi el nimic nu ți-a zis să-mi spui?

- Mi-a zis, regină, - am zis eu. – Mi-a zis să-ți spun că sunt zădarnice căutările tale și strădaniile tale de a-l vedea, chiar dacă ai răpi nu doar Focul unei planete, ci al tuturor nouă. Tu niciodată nu-l vei vedea, căci ai încălcat poruncile templului Zeiţei Vieţii, îndrăznind să pătrunzi la Focul Pământului şi astfel intrând în legătură cu forţele Haosului. În același timp, tu nu ai avut milă de prețioasa viaţă a vestitoarei, slujitoarea zeiţei. Frumuseţea şi înţelepciunea ţi le-ai întrebuinţat ca să arunci în prăpastia căderii pe înţelepţii iniţiaţi. Așa că iată, Balchis, ultimul legământ al tatălui tău: tu îl vei vedea numai atunci când Focul Pământului, care arde în tine, îl vei preface în flacăra Iubirii Cosmice şi când cel mai Măreţ, care va veni în lume, te va uni pe tine cu tatăl tău…

Rece și înfuriată s-a ridicat regina Balchis de pe tron; ochii ei albaştri ardeau cu un foc întunecat de furie.

- La mine, înţelepţi ai regatului meu! - a sunat vocea ei. - Regina şi stăpâna voastră a fost ofensată de un venetic necunoscut. E un mincinos. Nu putea tatăl meu, Arraim, să-mi transmită astfel de cuvinte care mă înjosesc. Să se ridice Stăpânul Focului Pământesc şi să-i prefacă în cenuşă pe inamicii mei!

Şi, înconjurată de trădători ai tainicelor sanctuare, ea, toată cuprinsă de un nor purpuriu, a început să cânte un cântec sălbatec de vrajă, iar slugile-i secondau. Adunarea s-a cutremurat: vedeam cum iniţiaţii sosiți părăseau sala unul după altul şi, în sfârşit, în ea am rămas doar eu, Thales din Argos, înţeleptul bătrân Lao-Zî, ;care cu trist interes o privea pe regină, şi Rabbi Israel, care şi-a acoperit capul cu mantaua şi încet mormăia ceva pentru sine.

Se dărâmase deja peretele frontal al sălii, iar în locul lui s-a ridicat altul, de ceaţă funebră ce se ridica în valuri dintr-o beznă. Deja simțeam apropierea focului pământului, pietrificător și înfricoșător. Iată că regeasca șerpoaie încet coborî de pe mine şi începu a se învârti într-un dans ritmic lângă tronul Balchisei, trăgând parcă în jurul nostru, celor trei, un cerc magic. Capul şerpoaiei, care ardea cu o lumină azurie, era întotdeauna îndreptat spre peretele întunericului, iar ochii rubinii erau ca nişte săgeţi ce străbăteau aburii adâncurilor planetei.

Liniştit, însă, eram eu, Thales din Argos, căci mare era puterea sufletului meu; și am văzut cum alături de Rabbi Israel s-au prefigurat contururile a două spirite ale Lunii cu tiare încornorate pe cap, și cum în spatele înţeleptului atlant Lao-Zî mişunau într-o mulțime deasă duhurile pustiului.

Iar în întunericul ceţii deja se ridica faţa gigantică a cuiva de culoare roşie-violetă, se vedeau ochii atenţi şi răi şi se ridica un corp acoperit parcă cu limbi de flăcări. Acesta era Bafomet în persoană, Stăpânul Infernului, Regele Tartarului, Marele Proscris.

Un minut sau două ochii lui răutăcioși s-au oprit pe noi și apoi s-au îndreptat spre Balchis care întinsese mâinile spre el.

- Nebună Balchis! - a sunat vocea lui aidoma zgomotului îndepărtat al valurilor de foc în craterul vulcanului. - Pentru ce m-ai chemat? Oare pot eu să mă lupt cu mine însumi, căci iată Regina Șerpilor s-a răsculat contra ta?

- Nebună Balchis! Eu sunt stăpân al focului pământesc, dar iată Spiritele Lunii s-au înarmat împotriva mea şi eu sunt neputincios contra lor.

- Nebună Balchis! Ce pot eu face cu elinul care nu-ţi place, când binecuvântarea tatălui tău Arraim este peste el? Şi oare nu duhurile deşertului - slugile celui al cărui nume este Tăcere - stau după al treilea?

- Nebună Balchis! Această pedeapsă este a ta, căci ce este în comun între tine, slugă a mea, şi tatăl tău, Arraim, ale cărui picioare sunt pe albia Aceluia al cărui Nume eu nu-L pot pronunţa. Descurcă-te singură cum ştii, dar ţine minte că nici-o Iubire Cosmică nu te va smulge din mâinile şi inima mea!

- Spirit al minciunii şi negării! - am tunat eu, Thales, fără cutremur, ca răspuns la ultimele cuvinte ale Spiritului Proscris, - fie să plece Regina Șerpilor, Spiritele Lunii şi Spiritele Pustiului, fie să rămân eu singur, Thales din Argos, purtător al Farului Sacru al Eternităţii cu sămânţa iubirii cosmice în inimă şi să începem între noi o luptă groaznică pentru sufletul frumoasei Balchis, căci iată tatăl ei, Arraim de patru ori măreţ, mi-a solicitat să nu o distrug, ci să o îndrept pe calea binelui!

Cu mare mirare se uita la mine Spiritul Respins. Şi iată faţa lui parcă s-a netezit, iar ochii și-au stins răutatea şi au început a străluci cu o altă lumină, una stranie, parcă de compătimire.

- Viteazule elen, - a răsunat vocea lui batjocoritoare, - chiar crezi că în menirea existenţei mele intră şi bătăi cu diverși viermi omeneşti, care se cred a fi înţelepţi doar pentru că pe căpățâna lor arde un semn cruciform? Sau înţeleptul Heraclit nu ţi-a insuflat că lupta cu mine este luptă în timp? Ai tu oare destule Manvantare la dispoziţie, vierme thebian, ca să te decizi la o atare luptă? Du-te-n drumul tău, vierme, şi, cine ştie, cu timpul, când vei mai prinde la înțelepciune, atunci poate vom mai conversa, căci din toţi viermii omenești tu ești cel mai promițător...

Şi îndată s-a stins focul ochilor lui, s-au spulberat contururile capului şi trupului lui, s-a împrăştiat ceaţa haosului şi din nou s-a ivit din ea peretele sălii.

Eu am privit în jur. Clătinându-se ritmic înainte şi înapoi, tot încă se ruga Rabbi Israel cu capul acoperit; gânditor pipăindu-şi bărbuța, stătea înţeleptul Lao-Zî, iar mai departe, lângă tronul Balchisei, era culcată în cele mai nefirești poziții mulţimea ghemuită a înţelepţilor ei. Balchis, palidă ca moartea, şedea nemişcată pe tron, fixându-și privirea nebună pe ochii rubinii ai Reginei Șerpilor care, cu şuieratu-i, continua desfășurarea în fața ei a dansului său magic. Eu am pronunţat o conjurare şi ea încet s-a întors la mine și din nou mi-a înfăşurat trupul.

Înţelepţii Balchisei au început a da semne de viaţă, iar însăși regina, respirând adânc, şi-a acoperit faţa cu mâinile.

Tăcerea a durat mult. În sfârşit, regina cu voce întreruptă a pronunţat:

- Tu ai învins-o pe frumoasa Balchis, Arghive. Du-te şi anunţă lumii biruinţa ta…

- Tu chiar eşti nebună, Balchis, - am răspuns eu. - N-am învins pe nimeni. A învins tatăl tău, Arraim de patru ori măreţ şi iubirea dumnezeiască. Dar dacă îţi recunoşti înfrângerea, atunci îţi cer să le dai imediat drumul celor trei iniţiaţi ai sanctuarului din Theba, pe care i-ai legat de tron prin frumuseţea şi înţelepciunea ta...

Frumoasa Balchis a dat din umeri.

- La ce bun îmi trebuie ei mie, Arghive? - a spus ea. - Ia-i. Dar spune-mi, înţeleptule elin, de la tine mi-ai luat apărarea sufletului meu în faţa Stăpânului Focului Terestru sau din numele tatălui meu?

- De la mine, regină, - am răspuns eu, - căci ştiu că iubirea cosmică tronează în inima lui Arraim şi atunci cum de-și va abandona copilul pieririi Pralaiei? Și ce se poate opune înţelepciunii şi puterii primului Mag al planetei?

- Tu într-adevăr eşti înţelept, eline, - a spus gânditor cu voce slabă Balchis. - Iar acum plecaţi de la mine, înţelepţilor, - s-a adresat nouă celor trei prezenți, - şi lăsaţi-o pe sărmana Balchis în singurătate ca să pot medita despre… iubirea cosmică, - a încheiat ea cu o ușoară batjocură.

- Să fie cu tine Dao, suflet rătăcit, - i-a răspuns încet Lao-Zî.

- Adonai, fie-i binecuvântat numele, să-ți aducă pace în sufletul tău zbuciumat, - a şoptit Rabbi Israel.

- Iubirea dumnezeiască să-ţi lumineze sufletul, Balchis, şi să te întorci în îmbrăţişările părinteşti, - am spus eu tare şi am aruncat asupra Reginei un acoperământ din suflul Înţelepciunii mele.

Deodată obrajii ei s-au rumenit şi s-au aprins de viaţă și de forţă ochii ei albaştri.

- N-am să-ţi uit urarea, Arghive, - a spus ea tare. - De trei ori am învins eu sanctuarul din Theba, iar într-a patra oară tu te-ai răzbunat cu prisosinţă, înţeleptule elin. Dar, martor mi-e cerul, nu-ți port pică în suflet.

Şi iată noi am lăsat-o pe frumoasa Balchis. De data asta eu, Thales, am luat de la Rabbi Israel patru cămile şi i-am aşezat pe trei din ele pe cei trei trădători ai sanctuarului pe care i-am eliberat.

Cald, cu binecuvântări reciproce, ne-am luat rămas bun noi trei, neuitând a da suflările noastre ca recompensă înțeleptei Reginei Șerpilor.

Și mi-a spus la despărţire înţeleptul Lao-Zî:

- Arghive, multe ceasuri, zile și ani are nesfârşitul Dao, dar cel mai fericit din aceștia va fi acela în care eu din nou mă voi întâlni cu tine, nobile elin. Sufletul meu a citit în cartea lui Dao că eu voi fi chemat de cel mai Măreţ al Măreţilor spre a-I sluji. Ia aminte, Arghive, caz că atunci voi uita de întâlnirea noastră, tu îmi vei aminti atunci de ea!

- Şi eu ştiu că nu ultima dată mă întâlnesc cu voi, înţelepţilor, - a confirmat Rabbi Israel. – Cu adevărat, planeta noastră este mică pentru înţelepţi…

Mare a fost bucuria în sanctuarul thebian când eu, Thales din Argos, m-am întors într-acolo.

Cu un fast nespus am săvârşit noi serviciul divin în templul Izidei, şi iată însuşi Hermes de trei ori măreț în persoană s-a arătat nouă în nour de foc şi m-a încoronat cu razele supremei Iniţieri. După aceea, Hierofantul Sanctuarului, înţeleptul Heraclit, a coborât focul spaţiului asupra capetelor trădătorilor aduşi de mine la sanctuar dând sufletele lor în proprietatea Reginei Șerpilor care mi-a slujit fidel în călătorie.

Fie pacea mea asupra capului tău, Empedocle. În povestirile mele ulterioare tu vei mai întâlni persoanele pe care eu le-am numit în narațiunea mea.

Thales din Argos

[1] Meleagul dravizilor – din sudul Indiei, atribuiți de unele tradiții rasei lemuriene, cu cunoștințe în magia aplicată.

[2] Poseidonia – Conform tradiției ezoterice, la cea de-a treia catastrofă a Atlandiei din cele două mari insule, Laitia și Rut, a supraviețuit doar un fragment din aceasta din urmă - insula Poseidonis, care și ea a fost ulterior distrusă.

[3] Pământul Kemi - nume antic al Egiptului.

[4] Kabiri - din ebraic gheber sau giborim, adică oameni puternici, giganți.

[5] Stâlpii lui Hercule – denumire grecească a Strâmtorii Gibraltar.

#thales #argos #balchis #mistere #antroposofie #teosofie

0 notes

antroposofice-blog · 7 years

Photo

Balchis - regina Sabbei (ii)

/din scrisorile lui Thales din Argos – Mistere/