#imagine Iisus Hristos | Explore Tumblr Posts and Blogs

officialromaniantranslatiuni · 3 years

Text

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, Crăciunul Copiilor

Despre Sfântul Nicolae se spune că, ajuns arhiepiscop, se îngrijea şi de sufletele, dar şi de nevoile trupești ale locuitorilor din Mira. Umbla neştiut prin cetate şi le dăruia cele necesare pe furiș. Unui om i-a dat, pe rând, trei pungi cu galbeni, ca să aibă fetele lui zestre, să se poată căsători. Pentru a lega viața Sfântului Nicolae de obiceiul de a pune cadouri în ciorapi sau în ghete, într-o legendă populară se zice că a azvârlit una dintre pungile de bani pe fereastră și aceasta a căzut într-un ciorap pus la uscat lângă foc. Alţii spun că era o gheată.

De aceea, ziua Sfântului Nicolae se mai numește, prin unele ținuturi, Crăciunul Copiilor. Seara, în ajun, copiii își curăță ghetele, în care vor primi daruri mărunte: ciocolată, bomboane, fructe de iarnă (portocale, mandarine, curmale și smochine), haine și jucării. Darurile mult visate, mai costisitoare, le vor fi date de Crăciun, sub pom. Cei care nu au fost cuminți primesc o nuielușă (semn al pedepsei pe care o merită).

Sărbătoarea Arhiepiscopului Nicolae marchează începutul sărbătorilor de iarnă, care se încheie pe 7 ianuarie, odată cu praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, având în miezul ei Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos. În multe locuri, în această zi se adună cetele de colindători şi încep repetiţiile. Ei afirmă că nu se cuvine să cânţi colinde înainte de Sfântul Nicolae, nici după Sfântul Ioan. În unele sate, colindătorii încep pregătirile cântând chiar colinde închinate Sfântului Nicolae la casele celor ce îi poartă numele.

A fost iubit în toată Europa, atât în Est, unde cultul său a pătruns din primele secole creștine, cât și în Vest, unde cultul său s-a răspândit mai ales după 1087, anul strămutării moaștelor sale făcătoare de minuni în Bari (Italia). Dar, în ultima sută de ani, Sfântul Nicolae a intrat într-un con de umbră: văzut mai ales prin prisma cadourilor făcute copiilor, a ajuns pe locul al doilea, după Moș Crăciun (Santa Claus), deși, culmea ironiei, Santa Claus este un personaj inventat tocmai după modelul său. Mulți factori au contribuit la aceasta: rolul din ce în ce mai important al copiilor în societate și atenția crescândă acordată educației lor începând cu secolul al XIX-lea (ceea ce a dus la apariția unor cărți cu scop pedagogic avându-l ca erou pe Santa Claus); utilizarea în scop comercial a imaginii lui Santa Claus de către Coca Cola; asocierea cu sărbătoarea Nașterii Domnului, cea mai importantă sărbătoare creștină a iernii etc.

În România, în sate, nici astăzi nu se prea obișnuiește să se pună daruri în ghetuțe; acesta este un obicei mai degrabă urban. Țăranii l-au transformat în personaj de basm și de legendă, care îi ajută pe cei ce îl cinstesc; pentru că sărbătoarea sa cade iarna, în apropierea solstițiului de iarnă, îl consideră unul dintre sfinții ocrotitori ai lumii, cel ce împiedică soarele să fugă de pe cer; îl roagă să le apere vitele de lupi și urși, un real pericol iarna în zonele de munte, și să obțină iertare pentru cei morți și să le ducă sufletele la cer. Soldații, marinarii și pescarii, copiii și tinerii, toți se bucură de ajutorul lui.

Text: Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Cristodulo | Colindători, Atelier foto E.R. Speek, Câmpulung, județul Argeș (Cr-40)

#romanisme

46 notes · View notes

saintelegembisericaluidumnezeu · 3 years

Text

Ce înseamnă să-ți faci datoria?

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

A-ți îndeplini datoria în casa lui Dumnezeu nu înseamnă doar a-ți îndeplini unele obligații sau a face ceva ce ar trebui să faci. Înseamnă a-ți îndeplini datoria de ființă creată care trăiește între cer și pământ! Înseamnă să îți îndeplinești obligațiile și responsabilitățile înaintea Domnului creației. Aceste responsabilități sunt adevăratele tale responsabilități. Compară îndeplinirea datoriei unei ființe create cu a fi ascultător de părinții tăi – care este adevărul? Îndeplinirea datoriei de ființă creată este adevărul; este datoria ta sfântă.

Fragment din „Care este realitatea adevărului?” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Datoria ta nu este gestionată de tine; nu este inițiativa sau lucrarea ta. Este lucrarea lui Dumnezeu care necesită cooperarea ta, dând astfel naștere datoriei tale. Lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu a fost îndeplinită până în prezent, iar partea în care trebuie să coopereze oamenii în lucrarea Lui este datoria omului. Indiferent de datoria pe care o îndeplinești, nu este propria ta inițiativă sau treaba ta personală. Este lucrarea casei lui Dumnezeu; ea formează o parte din planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) și este însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Deci, cum ar trebui să-ți tratezi datoria? […]

Indiferent de datoria pe care o îndeplinești, trebuie să cauți mereu să pricepi voia lui Dumnezeu și să înțelegi care sunt cerințele Lui cu privire la datoria ta; doar atunci vei fi capabil să te ocupi de lucruri într-un mod principial. În îndeplinirea datoriei, nu poți, categoric, să te conduci după preferințele personale, făcând pur și simplu orice ți-ai dori să faci, orice te-ar bucura și ți-ar fi confortabil să faci, sau orice te-ar face să arăți bine. Dacă îți impui forțat preferințele personale în fața lui Dumnezeu sau dacă le practici de parcă ar fi adevărul, respectându-le ca și cum ar fi principiile adevărului, atunci asta nu înseamnă că îți îndeplinești datoria, iar a-ți îndeplini datoria în acest fel nu va fi ținut minte de Dumnezeu.

Fragment din „Doar prin căutarea principiilor adevărului îți poți îndeplini datoria cum se cuvine” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

6. Ar trebui să faci ceea ce ar trebui să fie făcut de om, să îți îndeplinești obligațiile, să-ți îndeplinești responsabilitățile, și să-ți respecţi datoria. De vreme ce crezi în Dumnezeu, ar trebui să-ți aduci contribuția la lucrarea lui Dumnezeu; dacă nu faci astfel, atunci nu ești potrivit să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, și nu ești potrivit să trăiești în casa lui Dumnezeu.

Fragment din „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției” în Cuvântul Se arată în trup

De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista obstacole în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă oamenii nu pot exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, se prostesc și fac totul mecanic, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept „mediocrități”; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți în mod corespunzător ființe create? Nu sunt ei ființe corupte care strălucesc din exterior, dar sunt putrede în interior?

Fragment din „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” în Cuvântul Se arată în trup

Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; aceasta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea omului.

Fragment din „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” în Cuvântul Se arată în trup

Citate din predici și părtășii ca referință:

Ce datorie ar trebui fiecare persoană să realizeze? Datoria pe care fiecare persoană trebuie să o îndeplinească este adevărul pe care trebuie să îl practice, iar adevărul pe care se cuvine să îl practice este datoria pe care se cuvine să o realizeze și obligația pe care se cuvine să o îndeplinească. Dacă practici adevărul pe care tu îl înțelegi și pe care se cuvine să îl practici, atunci ți-ai îndeplinit corespunzător datoria. Dacă nu practici adevărul, atunci nu îți îndeplinești datoria. Pierzi vremea, Îl păcălești pe Dumnezeu și ești doar neglijent față de Dumnezeu. Așadar, îndeplinirea datoriilor tale trebuie să fie în mod necesar legată de adevăr, trebuie să fie strâns conectată cu adevărul. Trebuie să pui în practică toate adevărurile pe care le înțelegi și să trăiești realitatea adevărului. Trăirea realității adevărului este o reprezentare a adevăratei imagini a omului. Când Dumnezeu a creat omul, S-a bazat pe această imagine, așadar, dacă trăiești imaginea adevărului, Îl vei mulțumi pe Dumnezeu, Dumnezeu va fi mulțumit când Se va uita la tine, El te va binecuvânta și El te va lăsa să trăiești veșnic. Dar, dacă nu trăiești imaginea adevărului, atunci nu ești demn să fii numit uman și, când Dumnezeu Se va uita la tine, El va gândi că tu nu ai nicio răsuflare a vieții pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o și El va elimina un asemenea rebut. Așadar, când crezi în Dumnezeu, se cuvine să experimentezi și să practici adevărul pe care Dumnezeu l-a dăruit umanității și, în cele din urmă, se cuvine să trăiești realitatea cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este realizarea datoriilor… Dacă adevărul lipsește din datoriile tale, atunci tu nu îți realizezi cu adevărat datoriile, dar, în schimb, ești neglijent, fals și înșelător și doar îndeplinești formalitățile, doar respecți procedura. Trebuie să practici adevărul când îți realizezi datoriile – doar asta înseamnă cu adevărat că îți realizezi datoriile, doar așa îți îndeplinești datoriile conform standardului și doar aceasta înseamnă să ai realitatea de a fi uman. Când îți realizezi datoriile, tu deja practici adevărul. Orice faci în biserică implică practicarea adevărului și, când practici adevărul, îți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile și aceasta este datoria ta, astfel că trebuie să o realizezi bine. Asta vrem să spunem prin practicarea adevărului. Așadar, care este adevărata legătură dintre realizarea datoriilor și practicarea adevărului? Sunt două moduri diferite de a interpreta același lucru. Din afară, pare că o datorie este îndeplinită, dar, în esență, este adevărul practicat. Așadar, dacă nu înțelegi adevărul când îți realizezi datoriile, vei putea să îți faci lucrarea cum se cuvine? Nu o vei face. În primul rând, nu vei avea o înțelegere clară a ceea ce înseamnă să îți realizezi datoriile sau cum să le îndeplinești cum se cuvine. În al doilea rând, va veni o zi în care vei avea o înțelegere clară, dar tot vei eșua în a-ți realizacum se cuvine datoriile, ele tot vor fi pline de greșeli. În acel moment, vei descoperi că firea ta e prea stricată, că ai multe deficiențe în lucrurile pe care le faci. Atunci vei începe să urmărești adevărul pentru a scăpa de această stricăciune și, odată ce vei scăpa de ea și vei înțelege adevărul, vei începe efectiv să îți realizezi datoriile. În acest moment îți vei realiza datoriile drept și cum se cuvine, nu doar cu numele, dar și în realitate. Dacă ai adevărul în timp ce îți realizezi datoria, dacă niciun pic de stricăciune nu este exprimată în timp ce îți realizei datoria, atunci rezultatele așteptate vor fi atinse în îndeplinirea ta, și vei fi practicat și adevărul conform standardului. Lucrul acesta este absolut adevărat. Așadar, ori de câte ori îți realizezi datoriile, cum urmărești adevărul este crucial. Dacă nu urmărești adevărul, atunci garantat îndeplinirea datoriilor tale nu va fi conform standardului.

Fragment din Predici și părtășie despre intrarea în viață

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Domnul Iisus a spus: “Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape!” (Mat 4:17). (NTLR®) Atunci ce e adevărata pocăință? Ce ar trebui să facă creștinii pentru a dobândi adevărata pocăință?

#adevărata pocăință

0 notes

stiri-noi · 5 years

Text

Cum arată, de fapt, Iisus Hristos. Chipul său s-a schimbat, de-a lungul timpului, odată cu cercetările specialiștilor

#tehnologie

0 notes

pinticamirceamarian · 4 years

Text

Tehnica pentru vindecarea copilului interior

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Folositi în timpul tehnicii aceasta urmă de mână, a Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost găsită în apropierea Ierusalimului în anul 1995.

O printați și vă puneți mâna dreapta peste imagine cât timp aplicați tehnica.

Dacă sunteți evoluați din punct de vedere spiritual, vizualizați mâna și țineți mâna dumneavoastră peste această imagine, cât timp…

View On WordPress

0 notes

cercetandbisericaluidumnezeu · 4 years

Video

youtube

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Apariția lui Dumnezeu a adus o nouă eră”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Profețiile privind cea de-a doua venire a lui Iisus au fost de fapt îndeplinite. Învățați mai multe despre venirea Domnului.

#Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului #Împărăția lui Dumnezeu

0 notes

rudyroth79 · 6 years

Text

În 1958, din grupul de prieteni arestați odată cu Constantin Noica și Dinu Pillat făcea parte și Nicu Steinhardt. Tot lotul era format din intelectuali unul și unul: Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marietta Sadova și alții. Acesta era așa-zisul ”lot al intelectualilor mistico-legionari”. Bineînțeles, Steinhardt a fost condamnat și el și a făcut pușcărie.

Dar acolo, în închisoarea Jilava, s-a întâmplat cu el minunea convertirii la Hristos. El, evreul, cere să se boteze. La 15 martie 1960, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl creștinează, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu, iar ca martori îi are pe Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, ”spre a da botezului un caracter ecumenic”, cum avea să scrie el entuziast.

Nicolae Steinhardt

După botez a trăit adevărate ”asalturi de fericire”. Acele pasaje care descriu starea celui ”renăscut din apă viermănoasă și din Duh” merită se le recitim, poate mai ales atunci când ne simțim ”căldicei” în credință sau poate prea siguri de confortul nostru cotidian. Iată ce scria Steinhardt în ”Jurnalul fericirii”*): ”Se întâmplă ca și de pe urma fericirii să te pomenești treaz în toiul nopții. Așa mi s-a întâmplat mult timp după ce am primit botezul. Doar din bucurie – out of sheer joy, aus lauter Freude – deschideam brusc ochii, cuprins de o stare euforică, izvoditoare nu de adormire – ca de la stupefiante –, ci de veghe, de viață supraintensă; de somn îmi mai ardea mie? de odihnă? de uitare? de oblivion ori evadare? Nu, de prea plin îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să alerg, să strig de bucurie, să-i zgâlțâi pe ceilalți, să le spun cât sunt de fericit, să-i rog să-și dea seama ce comoară posedă cu toții, ce sobiță minunată, ce tranchilizant fără prescripție medicală. Noroc de mine cu strășnicia regulamentului care mă împiedică să mă dau în spectacol. Ceva din felul meu diurn de a fi trădează probabil, măcar în parte, veselia mea lăuntrică, deoarece unora le sunt surprinzător de drag, în timp ce altora le impun o solidă antipatie.”

Botezul și convertirea sunt definitorii pentru cel care, eliberat din pușcărie, avea să devină monah, retrăgându-se la Mănăstirea Rohia din Maramureș. Vocația monahală a împletit-o în continuare cu aceea culturală, continuând să scrie și să fie la curent cu tot ce era valoros în țară, ba chiar și în afara ei.

Apărută postum, ”Jurnalul fericirii”, cartea cea mai cunoscută a lui Nicolae Steinhardt (29 iulie 1912, Pantelimon, jud. Ilfov – 30 martie 1989, Baia Mare), este mărturisirea de preț a celui convertit, dar și cartea care a fascinat o seamă de tineri la publicarea ei după 1990 și continuă să o facă și azi. Într-un interviu acordat lui Călin Emilian Chira și publicat în cartea ”Convorbiri despre N. Steinhardt”**), George Ardeleanu explică succesul ”Jurnalului fericirii”:

”Nu doar pentru că este jurnalul unui proces și al unei detenții – este singurul text memorialistic despre acest proces, scris de un component al lotului Noica-Pillat. Nu doar pentru că este jurnalul unei extraordinare convertiri, ci și pentu că ne oferă o imagine edificatorare a secolului XX – antebelic, interbelic și postbelic. Destinul lui Steinhardt se află la incidența marilor dezbateri, a marilor tensiuni de idei ale secolului trecut, românesc și european.”

Citate din ”Jurnalul fericirii”

”Mai bine-mi este să mor odată cu Hristos, decât să-L reneg.”

”Durerea fără deznădejde e ca mâncarea fără sare, ca nunta fără lăutari.”

”Dumnezeu, între altele, ne-a poruncit să fim inteligenţi.”

”Uite, camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideativ extrem de avansat, e posibilă numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală.”

”În lumea păcatului perfecţiunea nu se încheagă. Se cuvine aşadar să avem un nou ideal: idealul nostru să nu fie perfecţiunea – generatoare de băi de sânge, opresiune, intoleranţă, închisori, torturi şi lagăre –, ci dimpotrivă, imperfecţiunea. Să recunoaştem că, lumeşte, suntem limitaţi şi să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune cât mai puţin rea, singura cu putinţă aici.”

”Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, îmi pare a fi, cum să spun? Taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt.”

”Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului.”

”De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.”

”Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este.”

”Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni; dacă există bunăvoinţă ori ameninţare, restul nu contează.”

”Lumea aceasta zadarnică şi în care ni se hotărăşte soarta pe vecie nu este atât de neimportantă, de zadarnică şi de iluzorie de vreme ce Hristos a venit să moară aici.”

”Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea.”

”Noi vorbim de blândeţea lui Iisus – arătând că a mers la moarte ca mielul la junghiere, că a tăcut ca oaia când e tunsă – şi enumerăm smerenia, bunătatea, ascultarea. Dar de o însuşire a sa – pe care trebuie să fi avut-o de vreme ce a primit să moară de moartea înfiorătoare de pe cruce – nu pomenim. Însuşirea aceea e curajul.”

”Am înţeles cât de mizerabilă e situaţia noastră în lume: prin simpla noastră existenţă deranjăm pe alţii.”

”Singura şansă a creştinismului răsăritean este aceea a unui război întru cuvânt.”

”Niciuna dintre virtuţi şi niciunul dintre atributele divinului nu poate fi izolat şi idolatrizat. Numai cumpănitul lor ansamblu reprezintă desăvârşirea.”

”Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod.”

”Ceainicul e ceainic. Soba nu-i elefant. În pământ încolţeşte grâul. Din piatră se fac case şi se durează statui. Hristos nu-i Dumnezeu al neorânduielii şi al măştilor.”

”Biruinţa nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.”

”Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.”

”Ce înseamnă credinţa? Încrederea în Domnul deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţii, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.”

”Absurdul e unul din parametrii condiţiei omeneşti.”

”Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea – bunurile supreme.”

”Trebuie să avem mintea aspră şi inima blândă.”

”Morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.”

”Dreptul e o disciplină autonomă, dar nu poate funcţiona decât într-o societate morală.”

”Suntem părţi ale unui sistem închis de unde nu putem face observaţii absolute asupra temeiurilor morale ale universului. Nu suntem în situaţie de Dumnezeu, ci în situaţie de om, care de fapt nici nu poate şti nimic. Cine se spune că ştie se înşeală.”

”Un singur lucru nu poate Dumnezeu: să ne mântuiască fără consimţământul nostru.”

”Creştinismul este o şcoală a fericirii.”

________

*) Ediția întâi (îngrijită si postfață de Virgil Ciomoș), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1991. Reeditată la Dacia (8 ediții) și la Editura Polirom, în seria ”Integrala operei lui Nicolae Steinhardt” (în coeditare cu Mănăstirea ”Sfânta Ana” Rohia).

**) București, Editura Eikon, 2010.

Vezi și: ”Scrisori şi prietenie între Steinhardt şi Ierunca” de Daniela Șontică

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

”«Jurnalul fericirii», o carte mereu fascinantă” de Daniela Șontică În 1958, din grupul de prieteni arestați odată cu Constantin Noica și Dinu Pillat făcea parte și…

#Constantin Noica #cultură #Daniela Șontică #Mănăstirea Rohia #memor rubrica leviathan.ro #proză #societas

0 notes

jurnalbucuresti-blog · 7 years

Text

New Post has been published on JurnalulBucurestiului.Ro

New Post has been published on http://bit.ly/2rV83EC

AGERPRES : Sarbatori Religioase - 5 Iunie

Ortodoxe Sfânta Treime

Greco-catolice Sf. Treime. Sf. ep. m. Dorotei al Tirului

Romano-catolice Sf. Bonifaciu, ep. m.

În prima zi după Rusalii, Biserica Ortodoxă sărbătorește Sfânta Treime.

Sărbătoarea Sfintei Treimi a fost așezată a doua zi după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor și a treia Persoană a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după ființă, dar care are trei fețe sau ipostasuri, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Arhimandritul Ilie Cleopa spunea în volumul care reunește predici ținute la praznicele împărătești și la sfinții de peste an, că învățătura despre Sfânta Treime este greu de înțeles, dar este spre folosul nostru să înțelegem câte ceva. Și îl cita în acest sens pe Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cunoștința Sfintei și celei de o ființă Treimi este sfințire și îndumnezeire pentru îngeri și pentru oameni”.

Este absolut necesar să cunoaștem despre Sfânta Treime cât este cu putință omului. Dar oricât am învăța, nu-i destul căci nici îngerii, nici heruvimii, nici serafimii nu pot dogmatisi și teologhisi despre Preasfânta Treime, însă toți suntem datori să învățăm cât putem, arăta părintele Cleopa.

Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Tatăl este nenăscut și nu are cauză. El este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toți veci, precum se naște cuvântul din minte, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl și Se trimite în lume prin Fiul.

O imagine a Sfintei Treimi suntem noi oamenii care avem minte, cuvânt și duh, căci suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Creștinul este și trebuie să fie permanent un locaș al Presfintei Treimi. Tatăl se sălășluiește mai ales în voința noastră. Iisus Hristos Cuvântul se odihnește în mintea noastră. Iar Duhul Sfânt, pe Care Îl primim la botez, se odihnește în inima noastră, arată părintele Ilie Cleopa. (sursa: vol. „Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an”, 1996)

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea)

#5 iunie #agerpres #religie #sarbatori religioase

0 notes