#scriu despre noi

[un-suflet-anonim]

Draga mea,

    Îți scriu aceste rânduri din egoista mea iubire ce încă eu ți-o port, și la fel ca și ieri, îmi înec amarul și dezamăgirea prin cântecul nostru preferat, și în fiecare zi închin în cinstea ta un pahar plin de amintiri, sperând că undeva acolo cel care te are acum în brațele lui, te va face mai fericită decât am făcut-o eu, cel care ți-a ucis acea strălucire și căldură, cel care ți-a distrus visele, speranțele și sufletul odată cu ele.

Îți scriu căci dorul și durerea m-au năpădit de îndată ce am realizat că am pierdut totul: iubirea ta, căldura și grija ta, brațele tale în care mă țineai, privirea cu care mă mângâiai, și nu în ultimul rând, te-am pierdut pe tine. Tu erai căldura din frigul ce mă înconjura.

Nu-ți scriu aceste rânduri pentru a te opri din drumul tău doar ca să-ți arunci privirea în trecut acolo unde sunt eu prins așteptându-te, ci îți scriu pentru a-ți mulțumi pentru tot acest trecut frumos și plin de amintiri strălucitoare și călduroase pe care mi le-ai oferit, lăsându-le apoi în urma ta ca pe un bagaj prea dureros și greu de târât pentru tine. Dar nu te judec pentru asta și nici scuze nu-mi caut, ci am să car eu acum acel bagaj dureros, greu și sufocant.

Nu-ți voi blestema iubirea ce încă ți-o port adânc în mine, și nici alegerea ta din acea zi când, fără milă, m-ai abandonat în mijlocul camerei în timp ce eu priveam la spatele tău ce continua să se depărteze tot mai mult de mine, și la ușa care rămăsese încă deschisă mult timp după ce ai plecat. Știi, nici acum nu am reușit să o închid, și încă te aștept în pragul ei în fiecare zi, privind în zare până când lacrimile încep să-mi umple ochii încețoșându-mi privirea. Și nici n-am să-ți doresc tot răul din lume, și nici să suferi la nesfârșit din cauza egoismului meu, nu voi arunca în tine cu vorbe jignitoare, și nici nu te voi lovi cu ele peste suflet satisfăcându-mi orgoliul bărbătesc.

Nu-ți voi spune cât de mult îmi plâng durerea în timp ce scriu aceste rânduri, și nici cât de mult aș vrea să pot șterge tot ce-am trăit cu tine, toată suferința pe care ți-am provocat-o, toată durerea cu care ți-am amărât sufletul, doar ca să nu mă fi întâlnit niciodată pe mine, cel care n-a știut să te prețuiască, să te protejeze și să te iubească așa cum meritai.  Nici nu știu dacă mai am dreptul să plâng, dacă mai am dreptul să te aștept, așa că doar îmi voi lăsa regretele să-mi atârne de inimă, să mă sufoce și să mă chinuie pentru că am fost prea orb, prea nătâng în fața iubirii tale și te-am târât prin grădina cu spini ai nemerniciei mele.

Te-am avut și te-am pierdut, și nici măcar un singur cuvânt sau gând nu poate descrie ceea ce simt acum, căci dacă aș putea, te-aș picta pe fiecare nor de pe cer, pe fiecare zid, pe fiecare frunză ce se desprinde din copaci, și te-aș expune neîncetat în galeria sufletului meu, scriind eseuri întregi despre tine pe foile gândurilor mele. Te-aș îmbrăca în flori nemuritoare și ți-aș uda petalele cu picăturile de rouă ale iubirii mele, te-aș îmbrăca în zâmbete și-n parfum de fericire, te-aș zugrăvii pe pereții acestei case și te-aș admira pururea și neîncetat, și te-aș strivii sub ochii mei plini de afecțiune și iubire, iar dorul meu te-ar strânge în brațe până te-ar imprima pe pielea mea fierbinte ca un tatuaj.

Dacă aș putea te-aș cânta ca pe o odă, te-aș înălța la cer să strălucești mai puternic decât orice altă stea, și te-aș venera ca pe-o zeiță oferindu-ți în fiecare zi drept ofrandă inima și trupul meu, așezându-te pe altarul existenței mele.

Nu am să te urăsc pe tine cea care m-a abandonat, căci ar însemna să îmi urăsc alegerea pe care am făcut-o atunci când ți-am întins prima dată mâna și-am sărutat-o, și nici nu aș încerca măcar să te blestem. Nu aș putea ucide ce-a mai rămas din noi, și nici nu-mi voi dori sfârșitul tău, căci tu mi-ai fost și încă-mi ești ființa cea mai dragă, alinare și pansament. Și aș minți dacă aș spune că am uitat tot ce am trăit cu tine, că am uitat de noi. Am îndesat în acel bagaj dureros, greu și sufocant toate scrisorile pe care ți le-am scris de când ne-am despărțit. Vor exista acolo pe vecie, vor fi doar niște file de jurnal, niște măzgâlituri ale unui suflet stângaci, egoist și rece, vor fi ca niște amintiri fără destinatar, ca niște lacrimi pline de regrete și fierbinți ce-mi ard pielea lăsând dâre sângerii pe care tu nu ai să le vezi niciodată căzând pentru tine, căci draga mea, tu acum ai ajuns într-un loc unde nu te mai pot ajunge decât cu privirea și cu gândul. Acum ești mult prea strălucitoare și prea caldă pentru lumea mea rece și întunecată.

Draga mea, nu fii tristă și nu plânge, pentru că eu acum sunt fericit rătăcind prin grădina aceea plină cu spini ai nemerniciei mele, simțind ce ai simțit și tu atunci, în timp ce orgoliul meu încă îmi mai bate-n piept.

Cu stimă și iubire,

De la un bărbat ce nu a știut să iubească!

@un-suflet-anonim

#un suflet anonim #draga mea #scrisoare #actualizare tumblr #actualizare blog #frânturi #gânduri #măzgălituri

[gentle--man]

Azi de 1 martie, vestitorul primăverii, de începuturi noi, te provoc să te gândești ce ai făcut pentru tine în ultima perioadă.

Dacă nu ai reușit să ai grijă de tine, a sosit momentul să te valorizezi acum și să te pui pentru un moment pe primul loc.

Te rog s-o spui în gând sau cu voce tare : merit să am grijă de mine!,

Când scriu „nimeni n-o va face în locul vostru” mă refer că nimeni nu vă poate oferi iubire de sine, vă poate oferi doar iubire. Iubirea e despre a ne iubi pe noi, despre a oferi iubire și despre a ști să primim iubire. Pentru a ne simți împliniți, e nevoie să ne iubim și pe noi, și-n același timp să-i iubim și pe ceilalți și să știm și să ne permitem să fim iubiți. O zi minunată vă doresc!

— Jurnalul unui Psiholog

#jurnalul unui Psiholog #1 martie

[cristianlisandru]

De-aici, de la margini de dor, Îți scriu despre câte se-ntâmplă Și-mi crește o lume din tâmplă, Cerșind, peste timp, ajutor. De-o vreme-i război peste tot Și suntem cu toții sub arme, În noi doar uimirea mai doarme Atunci când urzim un complot. Ne-am pus, fără milă, la zid, Murim în costume de gală, Iar pofta de moarte, letală, Susține scenariul perfid. E dur începutul de an, Se vede o ură-n…

View On WordPress

#Cristian Lisandru #dor #dragoste #iubire #poeme de dragoste #poezie #poezii de dragoste #suflet

[xanadu07]

Ok, o sa scriu aici pentru ca e genul de mesaj adresat in totalitate tie, dar nu e trimis tie. Cred ca asa e mai potrivit acum, sa comunic indirect, direct cu tine. Nu vreau sa ma lungesc foarte mult (dar cel mai probabil o voi face) incerc sa fiu cat de la obiect se poate si sa spun doar chestii sincere si utile. Incep prin a spune ca ce s a intamplat intre noi de curand a fost o lovitura puternica pentru mine. Meritata, pentru modul in care am actionat si este vina mea desi imi e rusine de actiunile mele si ca nu ma descurc mai bine cu a imi organiza gandurile. Ei bine…. Ma simt confuz, sunt atat de confuz legat de atat de multe chestii, confuzie care face orice treaba usoara, deosebit de dificila in capul meu. Poate o sa intelegi din asta doar niste scuze ieftine, ai libertatea sa crezi exact ceea ce vrei. Ai tot dreptul sa crezi ca doar incerc sa ma scot, eu tot ce pot spune in apararea mea e ca ma folosesc de postarea asta pentru a mi exprima cat de bine pot gandurile, in speranta ca vei citi. Confuzia mea tine de multe chestii, de sentimentele si intentiile tale, de sentimentele mele, de gandurile mele… sunt confuz pentru ca nu inteleg daca am un motiv pentru care ma simt neindreptatit si simt ca durerea mea e devalorizata, sau sunt asa doar pentru ca imi e teama sa nu ajung un pres si sa “plec capul” chiar daca nu sunt eu cel ce greseste. Am gresit mult si rau, dar sunt convins ca nu am facut o mereu si totusi au fost dati in care am luat vina asupra mea, sunt sigur de asta. O spun ca fapt divers si ca explicatie,nu ca sa ma victimizez sau ca sa iti construiesc tie un portret de tiran.Sunt convins ca in mare parte eu am facut mai multe rele in relatia asta, dar multe (certuri) au fost provocate de confuzia mea si de dorinta asta de a nu cumva sa ma las “infrant”. Prostesc, stiu, dar tot ce voiam sa simt este ca am si eu dreptul sa ma simt indurerat, dreptul sa primesc niste scuze, sa fiu menajat. Stiu ca ai facut o, si din cum o spun pare ca tu esti nemiloasa si rea. Nu despre asta e vorba, ce spun eu aici sunt doar niste contradictii care confirma confuziile mele. Imi e tot mai greu sa mi dau seama daca chiar sunt moale si ma las calcat in picioare sau e totul in capul meu si fac pe nebunul doar ca sa ma simt si eu mai “puternic”. Stiu ca oricare din cele doua ar fi, tu niciodata nu mi ai vrut raul si n ai vrut sa ma controlezi, n ai vrut sa iei decizii in locul meu sau sa mi devalorizezi sentimentele (cel putin nu constient, poate te a mai luat pe tine valul si ai mai actionat la impuls ceea ce e normal sa se mai intample, imi dau seama cand regreti ceva,nu am nevoie neaparat sa aud “scuze” doar ca uneori parca ma simt inferiorizat prin atitudinea ta, dar din nou sunt convins ca nu este in intentia ta sa mi faci asta, cred ca e doar un complex de al meu) pentru ca tii cu adevarat la mine si la binele meu. Sunt confuz in legatura cu modul in care a decurs ziua de azi, am discutat ca doi oameni foarte distanti care se inteleg, nu stiu daca asta inseamna pur si simplu ca asa iti vine natural sa te comporti din cauza ca te am suparat foarte tare, sau e modul tau de a imi arata ca treburile vor sta altfel de acum incolo. Cert e ca (desi e un subiect sensibil nu il pot ocoli) e clar din pacate ca despartirea apare hotarator ca o posibila “solutie”. Poate ca nu simti chiar cum ai scris aseara ca mai stam cat e si apoi fiecare cu pizda ma sii, dar e clar ca incepi sa iei in considerare despartirea. Nu vreau sa mai dau dovada de imaturitate prin a te implora sa ma ierti, de a cadea la genunchii tai si de a ma arata disperat, s a mai intamplat asta si nu cred ca iti inspira incredere si ajungi sa simti ca acum iarasi imi cer scuze si voi repeta. Acum voi pune altfel problema, si sper din asta sa reiasa ca in toata psihopatia de care ma acuzi, in mine bate o inima de om bun. Nu mi doresc pentru tine decat sa fii fericita.Uneori,in special dupa ultima cearta,simt teama ca asta nu mai tine de mine, ba din contra, ca voi sta in calea fericirii tale, ca ti voi face rau daca raman in viata ta ca iubit in continuare.

Nu as mai putea sa fiu ok sa aud ca actiunile mele iti cauzeaza probleme atat de grave, stii la ce ma refer, nu mai zic, si nici nu pot garanta 100% ca nu o sa se mai intample. Pot garanta ca nu mai fac ce am facut sa te aduca in punctul asta,dar certuri si neintelegeri tot o sa mai existe si cine stie ce o sa mai fac care sa te duca in directia aia, mi e pur si simplu frica si vreau doar sa nu mai ai de a face cu asa ceva, daca asta presupune o despartire, atunci sunt de acord. Nu vreau oricum sa ne grabim cu chestia asta, nu vreau sa sune de parca mie mi e clar ca asta trebuie facut,mai avem 3 luni timp sa ne gandim exact cum facem de acum incolo, timp in care o luam la rece mai discutam si incercam sa ne intelegem unul pe celelalt, sa comunicam cat mai bine. O luam usor cu pasi mici si cu rabdare, fara stres, si vedem la vara ce se decide. Nu vreau sa intru prea tare in asta pt ca in 3 luni se pot intampla multe si cine stie ce si cum.

De scuze nici nu cred ca mai e cazul sa vorbim, e clar ca am comis o rau, si oricat de tare te am facut sa crezi ca in mod natural nu mi poate pasa decat de mine, ei bine, dupa lovitura asta simt un mare,mare gol in mine. Stiu ca nu zboara sentimentele de pe o zi pe alta, stiu ca inca ma iubesti, dar habar n am daca nu cumva te enerveaza faptul ca o faci, habar n am ce parere mai ai despre mine acum, ce vezi in mine acum, deci prea putin imi sta gandul la persoana mea. Si da, poate te fac sa crezi ca asta e doar atitudinea mea de om “pedepsit” care asteapta sa fie iertat ca apoi sa revina cu distrugerea, chestie la care, dupa cat am mintit, nu mai am pretentia sa ma crezi drept urmare nu am sa mai incerc sa te conving de nimic. Nu vreau sa ma crezi, nu vreau sa ma ierti, nu vreau sa te manipulez in niciun fel,vreau sa te gandesti bine la tot, sa ai putina rabdare si sa binevoiesti in timp dupa ce ti mai trece din suparare sa cooperezi cu mine, sa rezolvam totul impreuna, chiar daca poate se vor lua decizii dificile mai tarziu. Vreau sa rezolvam acest conflict ca doi oameni maturi, cu aceasta ocazie ar trebui si eu sa dau dovada cu adevarat de maturitate si o voi face. Urmeaza oricum o perioada dificila pt amandoi, ar fi frumos sa incercam pe partea in care sta in controlul nostru sa o mai usuram, detensionam…

Inchei cu o mica dorinta. daca citesti mesajul asta, arata mi cumva ca ai facut o, interactioneaza cu el,fara sa imi scrii despre asta (unless you feel the need to say something about it) sper sa nu ti fie greu sa citesti, sper sa nu te supere/enerveze/intristeze ce scriu aici, am vrut doar sa incerc pe cat se poate sa dau dovada de putina maturitate si bunatate. Nu e o fatada, asta sunt eu, si momentele in care pot gandi si fi cel mai sincer este cand sunt trist, si crede ma, mai trist ca acum n am fost demult. Da, cred ca asta e tot, ma simt mai ok acum ca m am descarcat, ca am facut putina ordine in cap si am pus in cuvinte, se pare ca reusesc totusi cat de cat.. :)

[arhitectul]

Tu acasa la noi Eu aici printre foi Scriu versuri despre noi Bolnavi amandoi Nu spunem nimanui Ce ne doare pe noi.

Irina Rimes - Bolnavi Amandoi | 

[suntioana]

Am zis ca o sa ma abtin de la a-mi mai lua lucruri noi o perioada, insa m-am lasat influentata de un clip de pe TikTok si am intrat sa caut niste solnite in forma de dovleac.

Ajunsa pe site, am descoperit colectia cu Powerpuff Girls si copilul din mine a zis ca are nevoie de ea. I-am facut pe plac, si am mai adaugat in cos si alte cateva lucruri roz, care mi se pare ca se potrivesc oricum cu estetica lui Blossom. Nu stiu din ce motiv, insa de vreo cateva luni au inceput sa imi placa atat rozul, cat si rosul. Pana atunci am evitat aceste culori, acum le ador nu doar separat, ci mai ales combinate. 🥹

S-a nimerit ca produsele cu Blossom sa fie cu zmeura. Adica fix fructul meu preferat, as manca zmeura zilnic. Am testat balsamul de buze si spray-ul.

Balsamul de buze nu mi se pare ca miroase a ceva, mai ales nu a zmeura. Are un miros foooarte subtil si nu e colorat, iar consistenta seamana cu cea de vaselina. E un balsam de buze basic, genul acela de balsam pe care nu strica sa il ai in geanta.

Spray-ul are un miros fructat/dulce destul de puternic pentru gustul meu. Cel putin asta a fost prima impresie, poate nu sunt eu obisnuita cu mirosul si pe parcurs nu o sa mi se mai para chiar asa puternic. Sclipiciul arata fain, pentru ala chiar ii dau o bila alba.

Mastile de fata si cele pentru sub ochi nu le-am folosit inca, deci pentru moment nu am impresii despre ele. Revin daca o sa ma impresioneze in vreun fel, sau daca o sa fie o mega dezamagire.

Unghii de genul am tot vrut sa imi iau de la Sinsay, pentru ca am ochit modele super dragute de-a lungul timpului. M-am tot abtinut, dar de data asta am cedat tentatiei cu aceste 2 seturi pentru ca mi s-au parut simple si cam cele mai potrivite pentru gusturile mele.

Chestia de curatat pensule in forma de inima nu pot sa spun ca era ceva ce-mi trebuia neaparat, insa mi-a placut foarte mult si m-am gandit ca nu strica sa o am.

Daca tot am ajuns la capitolul pensule, imi doresc sa inlocuiesc o parte din cele pe care le am acum, adica pe cele care sunt prea vechi sau sunt stricate. De asta am luat pana la urma si setul de pensule cu inimioare, nu doar pentru ca arata foarte fain.

All in all, Sinsay mi se pare ca are niste idei foarte faine cand vine vorba de ambalaje. Mereu imi iau ochii, si ma fac sa imi fie greu sa ma abtin sa nu imi pun o comanda cand vad ceva dragut.

In ceea ce priveste calitatea produselor, pensule de la Sinsay mai am, si mi se par printre cele mai faine din colectia mea. De notat faptul ca nu ma machiez zilnic si nu imi fac machiaje foarte complicate, asa ca am nevoie de pensule basic. Pentru nevoile mele, astea sunt perfecte. Restul produselor mi se par produse pe care oricum le cumperi o data, pentru ca dupa apar alte colectii. Rar am fost data pe spate de vreun produs cosmetic de la Sinsay, incat sa vreau neaparat sa il recumpar. Imi place sa le incerc pe moment pentru ca mi-au atras atentia, dupa care ma indrept fie spre produse pe care le folosesc de ani buni, fie spre alte produse care mi-au starnit interesul.

Eu spre exemplu cumpar masti de fata, sau ce mai gasesc fain in sectiunea de beauty de pe site-ul Sinsay, ca parte din cadoul de Craciun. Imi place sa compun cadourile din lucruri mici, dar diferite, care sa fie legate de gusturile prietenelor mele. Poti gasi mici cadouri in colectiile tematice, cu care sa faci un mic gest pentru oameni dragi din viata ta.

Si cam asta am avut sa va povestesc. Am zis ca de data asta nu o sa scriu iar ditamai descrierea, dar nu mi-a iesit.

Gasiti si produse cu Buttercup si Bubbles, doar ca eu sunt fana Blossom si nici nu se punea problema sa nu le aleg pe cele cu ea.

#sinsay #blossom #powerpuff girls #blossom powerpuff girls

[lumea-ei]

N am mai scris de..timp bun, am renuntat sa mai scriu ce simt pentru ca nu mai simteam nimic, sau cel putin asa credeam, pana cand am inceput din nou sa simt durere, si singuratate in acelasi timp, pana cand am inceput sa realizez ca timp de 5 ani te iubesc doar pe tine, si nu mai pot iubii pe nimeni altcineva. Realitatea m-a lovit ca o piatra in cap zilele trecute cand ma plimbam si vorbeam in capul meu, cand serile in care plangeam singura si nu mai puteam sa dorm decat cand se crapa de ziua, s au intors inapoi nu de mult.

Nu mai vreau sa folosesc pe nimeni ca scut, nu mai vreau sa incerc alt produs sa l stric doar pentru a ma reformata la ideea de a trece peste. M am obisnuit cu ideea ca ok, sufletul meu iti apartine, si am acceptat sa raman singura pentru binele altora, si pentru binele meu.

Ma doare inima, biologic vorbind, si sufletul, energia din mine sa stiu ca te iubesc de 5 ani incoace si ca tot ce am incercat ca sa pot sa "trec peste" a fost ca un "arunc cacatul sub pres".

Nu mai fug, asa cum am spus si desii noptile ma gasesc singura, cu lacrimi pe fata, prefer sa ascult muzica si sa scriu, decat sa plec in cautarea unei minciuni ca sunt bine si ca am putut trece peste.

Sunt 3 ani de cand nu poti trece peste fata aceea, de cand te doare sufletul si nu poti iubii pe nimeni altcineva, nu te mai poti gandii la nimeni, si nu poti face sex ca-lumea din cauza ca sufletul tau e in bratele altcuiva.

5 ani, se fac 6 aproape de cand am incercat sa trec peste tine fugind, aruncand in tine cu pietre si incercand sa te tai cu orice obiect ascutit, din inima mea.

M-a ajuns la 21 de ani, si nu e harababura din minte cum spunea Kazi, ci sentimentele ne dau de gol si ne sfarama.

Psihicul e neutru, uniform si se lasa afectat doar cand nu mai vrea sa traga pentru fizic.

In cazul meu, sentimental urlu, iar psihic e liniste.

5 ani de cand inima mea a ramas in acelasi loc in care te am cunoscut si in acelasi loc in care te am parasit.

Sufar singura cu oameni care trec prin mine si ma ocolesc, iar persoana de care am nevoie, aceea fiind tu, esti in acelasi stagiu ca si al meu.

Doar ca nu e despre mine, ci despre alta fata.

Imi vine sa te strang in brate pana iti pun sufletul la loc, as face multe lucruri pentru tine, doar sa stiu acum ca ai fii fericit, si nu, nu as vrea sa te chinui sa simti ceva pentru mine, pentru ca in definitiv, chiar daca ai simtit in felul tau, noi doi nu am fost sa fim niciodata.

Uneori mi as dorii sa ma impusti in cap, sau sa ma bati cu pietre, sa ma arunci in strada, sa mi faci cele mai oribile lucruri, si asta cautam la varsta de 18 ani, ca sa pot pleca, sa ma faci sa plec pentru binele meu.

Si tot aici m am intors la 21. Stiu ca nu esti legat de mine, cum sunt eu de tine, dar sper sa intelegi cat de tare m-a durut sa stiu ca niciodata nu am primit ce ti am dat si eu, si ca nu am fost tocmai o prioritate asa cum te am facut eu sa fii pentru mine.

Adevarul e ca, inca ma doare, pentru ca in adancul meu stiu ca nu m-ai vrut niciodata cu adevarat, de aceea nu ne am inteles si relatia a fost una toxica.

Doar eu te am vrut si te am primit cu bratele deschise, cat timp tu aruncai cu pietre si plecai tot mai departe de mainile mele care te asteptau.

Dar cu toate astea, sentimentele mele sunt reale, doresc sa te ajut, doresc sa treci peste ce te doare si te apasa, vreau sa ramai in viata mai mult timp decat iti imaginezi tu ca ai vrea, desii stiu ca am platit cu sufletul de la bun inceput, mi as dorii sa stiu ca am dat in dar inima mea, unui om care daca nu ma vrea, sa ramana in viata ca sa pot macar sa l mai vad.

4 melodii ti le dedic si vor ramane pe veci sentimentele mele nespuse fata de tine, in acele piese, pentru ca doar muzica ma face sa ma exprim si arata cu adevarat cine sunt eu.

"Doar un cuvant"

"Inger si demon".

"10 mii de ore".

"Hidrogen".

Vreau ca la finalul vietii mele, cand va fii perioada aia, sa mi se cante aceste 4 melodii si pe patul de cosgiuc sa stiu ca tot cu iubirea mea pentru tine am plecat din lumea asta.

Vreau ca tu sa fii bine.

Cred ca asta inseamna sa iubesti pe cineva atat de mult. Nu sa te sinucizi pentru el/ea. Ci sa continui pana la apogeul proprii vieti, tot cu aceeasi iubire, cu acelasi om in suflet, stiind ca ai facut tot ce s a putut sa i arati ca iubesti si sa l faci mandru. In acelasi timp traindu-ti viata.

Imi doresc sa plang in bratele tale, sa ti strang mainile sa ti le sarut si sa ti le pun pe fata arzanda de la atatea lacrimi scurse in toti anii astia.

Imi doresc sincer sa nu spui nimic, doar sa iti vad privirea, si mi as dorii sa plangem impreuna fiecare pentru cauza proprie.

Si de ar fii vreodata sa te intrebi cine te-a iubit atat de mult, sa iti amintesti de mine.

Am devenit matura din cauza ta, pentru ca vocea ta a fost mereu acolo, in capul meu, sa ma sustina.

Am devenit mai calculata, mai versatila cu oamenii, mai calda si mai iubitoare, sunt mai stapana pe mine, doar din simplul fapt ca te am iubit atat de mult, incat mi ai lasat o amprenta mare pe suflet.

Iti multumesc ca m ai primit inapoi, ma bucur sa te vad, chiar daca nu esti bine si acel tuti a disparut de multi ani, ma bucur sa vad si stafia pe care o sustii ca esti.

Ma bucur sa o vad pe mama ta, cu toate ca nu te intelegi cu ea si a murit de mult pentru tine, pentru mine a fost ce am avut nevoie, si m a primit mereu cand veneam acasa.

Mi-a fost dor de voi, as vrea sa stiti ca va iubesc foarte mult, imi e dor si de tatal tau, si mi as dorii sa pot sa va prind pe toti 3 intr-un moment, in care sa va pic la picioare, sa plang si sa ma odihnesc de la cate lupte am dus cu mine.

Sunteti familia care m a ridicat cand am avut nevoie cea mai mare intr-o perioada a vietii, si mereu ve ti ramane in sufletul meu.

Va iubesc, si imi pare rau ca am fost un copil si ca v am ranit. Totusi daca nu se intamplau toate..nu mai ajungeam sa realizez defapt cine sunt, ce simt, si ce vreau sa fac mai departe.

As vrea sa va imbratisez pe toti 3 in acelasi timp.

Va multumesc ca m-ati acceptat candva, si ca inca o faceti.

E mai mult de cat am putut cere.

Dar tu, esti casa mea.

Cu toate ca nu ma accepti inauntru, ma bucur sa ma uit de afara. Imi e suficient ca pot sta pe prag.

I love you so much, that it hurts my entire body.

#citate despre iubire #citate despre oameni #durere #dragoste #ganduri #muzica #despre el #imi e dor de tine #iti multumesc #take me home

[mihai-florescu]

E toxica iubirea ta...dar cumva inca tine. Inca ma mai tine...TU ACASA LA NOI, EU AICI PRINTRE FOI, SCRIU VERSURI DESPRE NOI. BOLNAVI AMANDOI NU SPUNEM NIMANUI CUM NE DOARE PE NOI OI OI OI...

#that izlo edit on bolnavi amadoi lives rent free in my head #op deactivated im just lucky i screen recorded it

[fara-posts]

Check it out

pupici sublime...

Toată magia care acum ne consumă nopțile s-a născut din ele.

buze norocoase

Au bucuria de a se întâlni în fiecare seară într-o luptă nesfârșită

acum in

și fără înfrângere

Fiecare secundă de luptă este o glorie dulce pentru sufletele noastre

Fiecare secundă a acelei bătălii este divină

binecuvântat sărutările tale

Nu am încercat niciodată buzele atât de cerești ca așa

Nu am atins niciodată paradisul cu atâta ardoare ca în noaptea aceea când te-am sărutat

era raiul

și iadul

Era tot ce mi-a cerut sufletul pe buze

Sunt aici tânjind după noaptea să te aducă la mine

Sunt aici și îmi mușc buzele dorind să le mușc pe ale tale

tânjea după sărutări

Au fost scânteia unui astfel de foc în patul nostru

Erau lumină într-o lume atât de întunecată

Nu mi-am imaginat niciodată că buzele vor păstra secretul vieții

Nu mi-am imaginat niciodată că buzele tale sunt viața mea

Iată-mă aici

Cerși norocul să ai milă de mine

Mă rog soartei ca în seara asta să te sărut din nou...pledez vinovat

de a vrea să-și atingă corpul,

a face dragoste

acel palpit fără frână

de la piept până la burtă,

să-l transforme într-o nebunie

care arde și perversează

m-a găsit vinovat

să te dezbrac cu nerăbdare,

flămând,

să-ti rupă hainele fără milă,

să bea din sânii ei,

să-ti sărut și să-ti muște sfârcurile

m-a găsit vinovat

să-ti pervertize îngerii,

pentru a face din tinr cea mai nebună femeie

care arde,

să se transforme în foc

buricul şi burtica tău.in ordinea perfecta ...adanc ...sufletul meu e spiralat si rotund ...iti scriu si imi scrii chiar pe trup .. .e rar ,uneori si profund....iti cant de iubire si plang...iti rad cu acel sunet,sideral...spialat si rotund... in ochi ,miliarde de stele se duc ...contopiti ....noi doi ...si atat....Invidiez apa cand facem baie, pentru ca iti trece prin trup dupa voie si placere fara a o impiedica.

Astăzi îți invidiez fermitate, care uneori noaptea capătă viață proprie și fac dragoste cu tine cu mare delicatețe și lipsă de modestie.

Îți invidiez patul, cearșafurile, perna, pentru că te simt, te ascultă, te mângâie și te uzi .Și mă iubești?

daaaaaa

Cât costă?

La infinit și dincolo de…

Și tu la mine?

Eu...

dacă ți-aș spune cât de mult, m-aș pierde în infinit, pentru că nu aș avea un cuvânt să exprim cât de mult te iubesc.

vocea ta sunetul meu preferatCu clipe înainte de zori ai izbucnit între vise și delirii, navigând în marea dorințelor mele de pasiune și poftă,te fac Nebunia mea, preluând fanteziile tale.

Pretenții anxioase din umiditatea ta care țipă după săruturile mele, ascunse între faldurile cearșafurilor tale, mâinile mele îti apucă dealurile și încet între picături de salivă și transpirație alunecă, explorează, căutând să-ți simt pielea .

În fanteziile tale, mâinile mele ferme și în același timp moi ti-au îndreptat șoldurile spre ritmul care trezește barbatia în vuietul pe care îl porți înăuntru.

Te-an luat între fanteziile mele făcându-mi gura a ta, înfipându-ți barbatua până ti-a ajuns la fundul gâtului și nu te-ai oprit până nu ai văzut nectaru meu distilând între buzele tale.

În fanteziile mele ești... Bărbăția de foc care îmi străbate feminitate , dându-ti un gust din mierea caldă a orgasmelor tale.

În fanteziile mele erai atât de al tău, cât a ta .

te-am făcut ceea ce ți-ai dorit, soția mea , zeița mea, iubita mea ..

Vino, vreau să le dam viață, ia-mă și înfundă-ți buzele in bărbăția mea , bărbăția mea în feminitate ta, fă-mă să simt încă o dată că impulsuri precum șocuri electrice îmi trec prin corpul tremurător și nu pot să disting între realitate și fanteziile mele.Te iubesc suficient de mult încât să te invit să călci pe frunze uscate într-una dintre aceste după-amiezi.

Te iubesc suficient de mult încât să ieși la o plimbare, să vorbim despre dragoste, în timp ce dăm cu piciorul în pietre mici.

Te iubesc suficient ca să te întorci

Te iubesc suficient de mult încât să merg cu tine în locurile pe care le frecventez cel mai mult și

să-ți spun că acolo sunt eu

Simți că mă gândesc la tine.

Te iubesc suficient de mult încât să-ți aud râsul toată noaptea

Te iubesc suficient de mult încât să nu te las niciodată să pleci

Te iubesc așa cum iubești anumite iubiri, la modă veche, cu sufletul tău și fără să privești înapoi.Și mă iubești?

daaaaaa

Cât costă?

La infinit și dincolo de…

Și tu la mine?

Eu...

dacă ți-aș spune cât de mult, m-aș pierde în infinit, pentru că nu aș avea un cuvânt să exprim cât de mult te iubesc.

vocea ta sunetul meu preferatCu clipe înainte de zori ai izbucnit între vise și delirii, navigând în marea dorințelor mele de pasiune și poftă,te fac Nebunia mea, preluând fanteziile tale.

Pretenții anxioase din umiditatea ta care țipă după săruturile mele, ascunse între faldurile cearșafurilor tale, mâinile mele îti apucă dealurile și încet între picături de salivă și transpirație alunecă, explorează, căutând să-ți simt pielea .

În fanteziile tale, mâinile mele ferme și în același timp moi ti-au îndreptat șoldurile spre ritmul care trezește barbatia în vuietul pe care îl porți înăuntru.

Te-an luat între fanteziile mele făcându-mi gura a ta, înfipându-ți barbatua până ti-a ajuns la fundul gâtului și nu te-ai oprit până nu ai văzut nectaru meu distilând între buzele tale.

În fanteziile mele ești... Bărbăția de foc care îmi străbate feminitate , dându-ti un gust din mierea caldă a orgasmelor tale.

În fanteziile mele erai atât de al tău, cât a ta .

te-am făcut ceea ce ți-ai dorit, soția mea , zeița mea, iubita mea ..

Vino, vreau să le dam viață, ia-mă și înfundă-ți buzele in bărbăția mea , bărbăția mea în feminitate ta, fă-mă să simt încă o dată că impulsuri precum șocuri electrice îmi trec prin corpul tremurător și nu pot să disting între realitate și fanteziile mele.Te iubesc suficient de mult încât să te invit să călci pe frunze uscate într-una dintre aceste după-amiezi.

Te iubesc suficient de mult încât să ieși la o plimbare, să vorbim despre dragoste, în timp ce dăm cu piciorul în pietre mici.

Te iubesc suficient ca să te întorci

Te iubesc suficient de mult încât să merg cu tine în locurile pe care le frecventez cel mai mult și

să-ți spun că acolo sunt eu

Simți că mă gândesc la tine.

Te iubesc suficient de mult încât să-ți aud râsul toată noaptea

Te iubesc suficient de mult încât să nu te las niciodată să pleci

Te iubesc așa cum iubești anumite iubiri, la modă veche, cu sufletul tău și fără să privești înapoi.Te invit...

Scuză-mi îndrăzneala, trupul meu tânjește după tine, mi-ar plăcea să te am din nou lângă mine, în patul meu și...

Te aud bucurându-te de plăcere, geme și țipă.

Doar tu știi să-mi faci pe plac.

Vreau să ard din nou în pielea ta

M-am trezit gândindu-mă la mângâierile tale, la mâinile tale alergând neobosit, la limba ta nesățioasă... ard de dorință.

Mă faci să vreau să fiu luat nepoliticos, mă faci să-ți simt prezența, sărut, mușc, zgârie, fă ce-ți place, știi că îți aparțin.

Îndepărtează-ți această dorință blestemată, din corpul tău încurcat în cearșafurile mele, vrei să-ți treci prin gură și să dezlănțui demonii cu un orgasm.

Te invit în zori îmbibat în sudoare amestecând cu zeama pasiunii.

Spre un zori pe pielea mea

[julinschia]

Si daca nu ne e scris sa fim , o sa scriu eu despre noi, despre cum am visat ca ,cu tine am sa cant ,fie pace sau război.

Ma uit la tine ca-n oglinda, ma sperii cat de mult mi te asemeni , fapte, gânduri sau cuvinte, nimeni nu poate sa despartă doua suflete ce s-au căutat si s-au găsit fără cuvinte.

Sper sa dansam printre stele, sa te caut intre apusuri si răsărituri , sa ne lăudam cu iubire la ele.

Acum te ascund in doruri si păcate, tânjesc cu ardoare dupa atingeri si săruturile tale toate. Te ascund in noapte si in vise, pline de gânduri si stări care nu pot fi descrise.

Si daca nu ne e scris sa fim, o sa le spun tuturor cum ți-am scris cu iubire si amor, si dupa atingeri si păcate am plâns cu dor.

@julinschia

[12iul-ie]

un număr par de flori

nu știu dacă scriu această postare din nevoia de a mă descărca, din regret sau pentru că mă simt nevoită să acord acestui subiect o atenție specială. nu sunt rece, nu sunt nebună, ci doar este prea târziu ca moartea sa să trezească sentimente mai puternice înăuntrul meu. 

nu are rost să vorbesc despre toate amintirile urâte cu el, nu este moral să fac asta ținând cont că în momentul de față este la câțiva metri sub pământ, sub o piatră pe care se află coroane de flori în culorile tricolorului. a iubit țara mai mult decât pe mine și a servit o până în ultima clipă. mi a dăruit sentimente de patriotism, și mai presus de toate, mi a dăruit viață. 

am stat în fața mormântului și am plâns cu vorbe. simțeam vinovăție, plângeam de nervi, îl acuzam. de ce a trebuit să ne vedem ultima oară așa? de ce a trebuit să fie așa, să mi îngrop unul dintre părinți la 20 de ani?  

ceea ce doare cel mai tare este speranța stinsă ce mi rămăsese în suflet că într o zi relația noastră ar fi fost mai mult decât una bazată pe tribunal și avocați. oricâte rânduri înșir totuși, nu ne oferă o a doua șansă.

am și eu partea mea de vină, nu i am spus niciodată că și eu îl iubesc. sunt extrem de vulcanică, calc pe oricine și orice dacă este nevoie. de la el moștenesc asta. 

astăzi i am deblocat numărul de telefon, de parcă ar mai avea vreo relevanță. mă gândesc că poate chiar sunt nebună, dar am câteva lucruri de împărtășit, căteva lecții primite în urma acestui eveniment. 

moartea nu ocoloște pe nimeni, și Dumnezeu ne poate lua pe oricare dintre noi, oricând. viața este scurtă, nu mai aduna bani cu nemiluita, nu îi iei cu tine, iar copiii tăi i ar da pe toți numai ca să te mai vadă o singură dată. trage concluzia că la finalul zilei, tot ce ai sunt persoanele din jurul tău și experiențele trăite. du te în vacanță, du te la petrecerea aceea, cumpără hainele care ți plac. 

banii se întorc, timpul nu. 

toți ajungem sub pământ, nu contează cât de dezvoltat personal ești sau nu. cheltuie ți banii pe a simți cu adevărat că trăiești. cheltuie ți timpul pe momente ce le vei lua cu tine cu inima împăcată. 

iartă. întelege și ascultă. 

într un ultim ceas, sper că ai grijă mai mare de mine de acolo de sus decât ai avut de pe pământ, tată. 

apropo, este prima oară când i am spus tată ci nu pe nume. din păcate, nu o să audă acest cuvânt din partea mea niciodată. 

și dacă ai citit până aici, te rog să faci ceva pentru sufletul unui străin anonim de pe internet. spune le părinților tăi astăzi că îi iubești 

#romania #tumblr romania #texte #regret #poezii #poezie #citate #citate despre viata #citate despre iubire #citate in romana #TE IUBESC #iubire #te am iubit #dragoste #depresie #adio #durere #bucuresti #bucureşti #clujnapoca #cluj #noi #sfarsit #brasov #lacrimi #frumusete #iulie #mai #nu te mai intoarce #ingeri

[life-starts-in-june]

“Ce-ți mai face sufletul, dragul meu? Cum mai ești, acum că e toamnă între noi? Te face fericit sau încă vă mai certați? Zâmbești sau ești la capătul puterilor?

Am lăsat frigul să se aștearnă între noi și este atât de rece, încât dacă n-aș fi avut inima de gheață oricum, aș fi degerat. M-ai lăsat să flămânzesc după tine și mi-ai lăsat durerea singură și a nimănui, când toată îți aparținea ție, dragul meu... M-ai lăsat cu sufletul curgându-mi în absența ta.

Cum ai putut să dormi știindu-ți o parte a inimii sfâșiată de dorul tău și din cauza ta? Cum ai putut să lași totut la voia soartei, când totul depindea de tine de fapt?

M-ai lăsat să îmi pansez singură răni pe care mi le-ai încurajat tu și acum parcă nu îți mai convine că am învățat câte ceva despre primul ajutor. Parcă ai vrea să sângerez după tine ca mai demult și să te iubesc la fel de mult, dar cât timp poți ține pe un piedestal pe cineva care te acuză că rănile ți le faci singură și apoi pleacă? M-ai lăsat mereu singură ca să îmi revin și acum că mi-am revenit, parcă nu îți vine să crezi.

Cât de tare doare să vezi că mi-ai pus înapoi bucățele zdrobite de suflet, având grijă să nu mai adaug și bucățelele care îți aparțineau ție?

Ce-i drept, a trebuit să mă lipsesc de o bună parte din inima mea, aproape toată aș putea spune, căci atât de mult îți aparținea ție, îți dai seama cât te puteam iubi? Îți dai seama că am preferat să renunț la tot decât să te mai iubesc?!

Mie nu... și eu sunt cea care a renunțat. 

Nu pot nici acum să cred că am avut puterea de renunța la tine... De data asta fără avertizări, fără amenințări, fără lacrimi, fără țipete, fără drame.

Râdeai când îți spuneam că o să plec, te plictisea probabil să auzi toate dramele mele. Adică trebuia să te înțeleg mereu, iubitule, că tu doar ești o persoană ocupată și trebuia să zic ”merci” fărâmelor de iubire pe care le aruncai unei biate flămânde, nu? Te-am înțeles până la un punct când nu mi-au mai fost de ajuns și sper că și tu mă înțelegi acum, când plec. 

Plec. 

Nu-mi mai ajung firimiturile tale și nici toate scuzele pe care mi le-ai servit de-a lungul timpului. Am obosit să mă doară și am obosit să te mai cred. Am obosit...

Astăzi, 3 octombrie, plec...Îți las amintire doar un text pe care l-am scris acum o lună, pe 3 septembrie, atunci când îmi doream să faci ceva pentru noi, să fii al meu, să mă faci fericită. Îți mai las și resturile de iubire pe care mi le-ai aruncat tu și îți las și toate textele pe care le-am scris despre tine și de dragul tău. Bucură-te, dragul meu... Acum nu te mai așteaptă nimeni toată noaptea doar ca să plângă de dorul tău, acum nu se mai supără nimeni pe tine pentru micile chestii, acum nu mai are cine să fie dezamăgită de tine pentru că ai uitat de aniversarea ei. Acum ești nemuritor, dragul meu! Sunt scriitoare și am scris pagini întregi despre tine, acum te știe o lume întreagă, iubitule... 

Acum cu toții știu că iar am iubit mai mult decât ar fi trebuit.

Acum cu toții știu că iar am cerul mai mult decât mi se putea oferi.

Acum cu toții știu că iar am pierdut...

Acum cu toții știu că plec.

Mi-am propus să aștept o lună, ca să știu că este decizia cea bună. Cine știe? Acum, când scriu asta, mă gândesc că poate peste o lună o să uit de complet de tot și o să fiu a ta, ca de obicei, fiind fericită. Așadar, dacă reușești să citești asta acum, să știi că este undeva după 3 octombrie și eu sunt frântă... Nu mă învinovăți tot pe mine, te rog, adică să fim serioși, am avut nevoie de o lună ca să am puterea să îți las asta și să plec și să nu mai putem și toate certurile de dinainte în care eram hotărâtă să dispar din viața ta. Ai avut atâtea ocazii la dispoziție în care să îmi schimbi decizia și totuși nu ai făcut nimic, încât ar râde o lume întreagă de logica ta dacă te-ai hotărî că este vina mea în toată povestea noastră.

Iartă-mă doar pentru că plec ca o lașă din viața ta și nu sunt în stare nici măcar să îți trimit toată tărășenia asta lungă și plictisitoare într-un mesaj privat, să ne putem lua rămas bun așa cum se cuvinte... Sper să mă ierți pentru asta. 

Eh, și dacă nu mă ierți, mă doare fix acolo unde te durea pe tine când urlai la mine că îți este somn și că vrei să dormi, iar eu plângeam ca o proastă și plângeam și mai tare când îmi închideai telefonul și apoi nu mai răspundeai.

Pur și simplu am vrut să plec de atâtea ori și n-ai făcut niciun gest spre mine, încât acum, că m-am hotărât cu adevărat să plec, mi-ar fi rupt sufletul să văd că nici măcar acum nu faci vreun pas spre mine, spre cea pe care strigai că o iubești în timp ce țineai de mână pe altcineva...”

Asta scriam acum 6 ani, iubitule, atunci când nu știam cum să îți cer iubirea, cum să ți-o ofer pe a mea și unde e drumul nostru. Anul acesta, iubitule, pe același 3 Octombrie, serbăm un an și o zi de căsnicie. ☀️

[cristianlisandru]

Fugim, printre fraze, de vorbe deșarte

Ne suntem aproape, prin șoapte și gânduri, Îți scriu despre crize ascunse-ntre rânduri Și vine un zvon despre marile mize, Iar morții planetei cerșesc analize. Ne suntem aproape prin sârmă ghimpată, În noi doar iubirea e încă salvată, Și-aud că se dau, la reduceri, speranțe, Primești și un bonus, o mână de gloanțe. Auzi cum vuiește-o furtună barbară, Se-nfruntă destine prin drama de-afară, Iar…

View On WordPress

#Cristian Lisandru #destin #dragoste #pasiune #poeme de dragoste #poezie #poezii de dragoste

[nparadox]

Stejar

Fiecare dintre noi suntem precum un stejar. Înalți, bine clădiți și cu multe ramuri. Foarte multe ramuri.

M-am identificat recent precum un stejar secular, dar nu neapărat din pricina vârstei, ci mai degrabă din pricina experiențelor. Simt, cumva, că am trecut până la acest moment prin multe furtuni, multe intemperii și cumva, rădăcinile mele au rămas acolo, chair dacă de multe ori am fost pus la pământ și aproape smuls.

Quercus robur, în latină, evident că m-am interesat să aflu despre denumirea științifică, pentru că nu face parte din zona mea de interes, dar pot să zic că am aflat un lucru nou azi, un aspect ce îl adaug la lucrurile noi ce încerc să le învăț zi de zi.

Azi nu scriu dintr-o zonă cu stejari, ci mai degrabă dintr-o zonă cu mulți palmieri și alți copaci interesanți ca și aspect, dar din păcate, fără să aibă un atribut în creierul meu. Nu pot să le știu pe toate și nici nu mă aștept la asta.

Dar revenind la asocierea dintre mine și stejar.  Fizic, poate pot sa spun că sunt mare precum un stejar, solid, să zicem, dar cred că asocierea mai mult dintre mine și stejar este una figurativă. Mă simt precum un stejar, deoarece, în timp am crescut, mi-am dezvoltat fiecare ramură și mi-am întărit rădăcinile. Rădăcinile mele au devenit mai puternice, mai bine ancorate în prezent și ele privesc cu bucurie spre viitor.

Rădăcinile m-au ținut puternic în fața celor mai mari și frumoase furtuni din viața mea, pentru că, așa le pot numi. Fiecare furtună aduce ceva în viața fiecăruia. Fie că acea furtună vine din partea familiei, din partea relaționării cu oamenii sau din partea profesională.

Valorile ce îmi sunt înrădăcinate în suflet, în personalitate, cresc mai departe spre ramurile stejarului. Acolo sunt extensiile valorilor mele esențiale, pe care le pot cu ușurință descrie precum niște ramuri. Ramuri verzi, înflorite, ramuri galbene, portocalii și chiar ramuri fragile, fără pic de frunze. Asta e o caracterizare atât de exactă asupra cum sunt eu azi. Fiecare ramură este bine poziționată, astfel încât să nu mă tragă la pământ și să cad. Mă ajută să îmi mențin echilibrul, să fiu ancorat în viața de zi cu zi, chiar dacă azi mă clatin la o adiere ușoară de vânt.

În fața furtunilor uneori am rezistat eroic, alteori am fost ținut să nu zbor de una dintre rădăcinile mele puternice, adică persistența. Indiferent de furtună, indiferent de momentul vieții, pot spune cu adevărat că am mers înainte, în pofida dificultăților și obstacolelor din jur. Că au fost obstacole emoționale, fizice, omenești sau de altă natură, am căutat să merg înainte. Am mers înainte și cu privirea în pământ, și cu privirea în față, dar și cu privirea înapoi. Iar asta pot să o văd, realizând unde am ajuns. Consistența, persistența, dorința de a reuși, cumva m-au făcut să trec prin furtuni, să îmi mențin rădăcinile în pământ, în realitate și prezent. Chiar dacă uneori trecutul mă bântuie, fără dorința mea, doar o singură ușă se va mai putea redeschide, restul fiind inchise cu un lacăt, iar cheia de la lacăt fiind aruncată în ocean.

Alteori, în fața altor furtuni, am observat că iubirea m-a salvat să nu fiu aruncat în aer. Iubirea față de cei din jur, față de hobby-urile mele, față de familie. Sunt o fire iubitoare și nu îmi e frică să îmi asum asta sau să o ascund. Uneori, poate că iubirea mea îneacă oameni, dar cu toate astea, ea vine din inimă, din suflet, iar fiecare gest pe care îl fac, îl fac că simt să fac asta, nu pentru că mă simt obligat sau caut să primesc ceva la schimb înapoi. Iubirea mi-o pot arăta și la muncă, ajutând clientul să obțină niște rezultate mai bune. Iubirea mi-o pot arăta și față de Dinamo, ajutând unii juniori să poată să vadă meciurile echipei gratis de pe stadion. Iubirea mi-o arăt și față de mine, acceptându-mă și iubindu-mă pentru ceea ce sunt eu azi. La acest aspect mai lucrez. Știu că iubirea m-a salvat, dar și eu am salvat-o pe ea. Îmi place să am grijă de alții, dar să nu uit să am grijă de mine. Pentru că nu pot avea grijă de alții fără ca eu să fiu în putere.

În cadrul unelor furtuni sau taifunuri, pentru că fiecare are intensitatea ei, în raport cu momentul în care mă aflu, am observat că încrederea m-a ținut înrădăcinat în pământ. Fiind loial, sincer, cu credință și responsabil față de tot ceea ce fac și spun, mi-am dat seama că m-a ajutat să nu fiu desprins și mutat. Am încercat mereu să îmi asum responsabilitatea pentru lucrurile ce țin de mine, iar acest aspect mi-a deschis puțin mintea și m-a lăsat să mă țin și eu de rădăcini și să nu zbor departe departe. Loialitatea și sinceritatea mi-a păstrat prieteniile ce le am azi, care sunt de ani de zile. Nu am eu mulți prieteni, am multe cunoștințe, am fost și sunt un psiholog fără plată, un ascultător, dar asta nu mă deranjează. Dar prietenii pe care îi am, sunt oameni cu state vechi în viața mea de zi cu zi. Nu ei m-au salvat, dar calitățile ce le-am dezvoltat din relația cu ei se văd aici, în zona asta de valori, legate de loialitate, sinceritate, responsabilitate și onestitate. Păstrând o relație corectă cu ei, am reușit să păstrez o relație la fel de corectă cu lumea din jur, cu mine însumi, iar mai apoi, aceste valori să mă țină totuși conectat la prezent.

Ramurile mele sunt împărțite pe zone, precum familia, relațiile, profesională. Iar cum stejarul nu are față sau spate, poziționarea ramurilor este la fel de importantă, au o pondere egală peste tot, fiindcă orideunde le-ai privi, ramurile fac parte din stejar și îl completează.

Valorile deprinse din viața familială mă ajută să îmi mențin echilibrul. Am învățat în cadrul familiei mele că ar trebui să mergem mai departe. Familia mă ajută, dar și eu îi ajut pe ei cu echilibrul meu emoțional, cu echidistanța pe care le-o ofer și faptul că le zic pe cât de des se poate că fiecare e responsabil de alegerile lui. Sunt recunoscător copilăriei pe care am avut-o, lecțiilor învățate până acum și lecțiilor ce le voi învăța mai târziu. Pot să spun că și de acolo am învățat respectul, responsabilitatea. Simt că deciziile mele îmi sunt respectate, chiar dacă uneori nu sunt înțelese, dar pentru asta eu le mulțumesc.

Echilibrul pe care îl am eu azi, poate fi într-o zi șubred, într-o altă zi de neclintit. E precum bate vântul, dar sunt în proces de echilibrare. În cadrul vieții profesionale, ancorarea în prezent m-a ajutat foarte mult să pot să îmi mențin echilibrul. Pot să spun că în unele instanțe, viața profesională m-a ajutat să renasc, alteori m-a îngropat. Azi, simt cumva un echilibru, întrucât nici eu nu mai ofer mai mult decât cele 8 ore contractuale. În cadrul vieții mele profesionale, am realizat că, la fel precum în viața de zi cu zi, îmi place să ajut, să fiu asertiv, să fiu curajos. Am reușit, în timp, să evoluez, să cresc atât la nivel tehnic, cât și la nivel uman, încât să fiu un factor decisiv în cadrul unui proiect, să fiu cerut cu insistență de clienți pe proiectele lor și ca dorințele mele să-mi fie respectate. Am parte de un loc de muncă cu multe provocări, iar aceste provocări mă ajută să pot să mă detașez de furtunile din alte zone ale stejarului. Încerc să învăț, zi de zi, aspecte tehnice noi, dar și niște skills-uri mai pe partea umană, astfel încât să pot să fiu în stare să mă detașez de ce se întâmplă, atunci când închid laptopul.

Din relaționarea cu oamenii, în afara zonei profesionale, am dobândit multe calități, am observat lucruri ce îmi plac la mine, ce nu îmi plac la mine, lucruri ce mă definesc. Mi-am dat seama recent că eu sunt un susținător al visurilor și obiectivelor celor din jurul meu și că încerc să ajut la îndeplinirea lor. Cu siguranță, unul din obiectivele mele în raport cu relaționarea celor din jur este să îi văd fericiți și nu neg că mă hrănesc cu asta. Oricât de mic ar fi acel obiectiv, acel vis, acea dorință, încurajez, iar dacă pot, mă implic. Că ar fi vorba de o mașină, de un cadou, de orice, mereu când a fost vorba de cei din jurul meu, simțind cât de tare își doresc ei ceva, am căutat să îi susțin. Fiecare dintre persoanele apropiate din viața mea reprezintă o prioritate la acel moment, că e vorba de o relație dragoste, că e vorba de o relație de prietenie sau amiciție sau pur și simplu o relație umană. Gesturile și implicarea mea au venit întotdeauna la același nivel, la 100%. Chiar dacă era vorba să fac un gest mic, să ascult sau să ajut spre o direcție. Întotdeauna m-am simțit flexibil, adaptabil și iertător. Am realizat că sunt o persoană deschisă, care nu judecă și când e vorba să fiu prezent pentru o discuție serioasă, pot să fiu persoana potrivită pentru asta. Știu că sunt prezent atunci când sunt căutat, dar și atunci când nu sunt căutat și las tot deoparte ca să fiu acolo. Obosit, în avion, în mașină, după o noapte de petrecut, am fost și voi fi acolo. Să ajut, să susțin, cum pot eu mai bine. Știu că dau 100% peste tot, iar asta mă bucură enorm.

Sunt un stejar, iar fiecare dintre valorile enumerate mai sus, ce mă definesc, unele sunt înflorite, altele sunt ofilite sau îngălbenite. Fiecare om ce a trecut prin viața mea sau care face parte din viața mea a luat una sau mai multe ghinde. Uneori le-a luat fără să ceară, alteori am oferit eu un sac întreg, dar eu nu regret nimic. Dar știu totuși, cu bune sau rele, fiecare om ce a luat cel puțin o ghindă din stejaul meu, a învățat ceva de la mine. Să nu fie ca mine, să fie ca mine, a extras ceva sau nu, asta contează mai puțin. Poate că acea ghindă a fost plantată și a ajutat pe cineva să vadă altfel viața, nici nu știu. Dar știu că voi încerca să îmi strâng și eu din ghindele ce au apărut pe ramurile înflorite și să le plantez figurativ, astfel încât ramurile ofilite să revină la verdele lor caracteristic.

[glamorousdepressedbitch]

inca odata cred ca m-am lasat purtat de val prea tare….

Uite inca o poveste pe care n-o voi spune nimanui, doar aici, pentru tine cititoru-le……

Am ajuns intr-o relatie, din nou, de data asta dupa ceva timp. S-a intamplat pe nepregatite, pe nepusa masa, si complet……accidental. Am dormit 3 seri impreuna, eu mergeam dimineata la lucru, adica imi deschideam laptopul in bucatarie, el statea sa doarma pana la amiaza cand ieseam eu de la lucru……A fost cred, ceea ce multi numesc dragoste la prima vedere, desi n-am crezut niciodata in asa ceva, ci mai mult in “instant match” am vibe uit la unison, din prima seara, ne vazusem atunci pentru prima data…..pentru prima data din prima am dormit 3 seri impreuna, a fost ceva…..de nedescris….. se simtea bine, o persoana langa care pot sa dorm, langa care nu cad din pat cand se misca, nu e clingy si face ce-mi place cel mai mult, dormeam imbratisati dar fata in fata….. a fost superb, si inca e acum ca scriu si-mi amintesc…. Dupa acele 3 zile, eu urma sa vin o vreme la ai mei, pentru ca le promisesem ca o sa petrecem putin timp impreuna, el sa plece la practica in Luxembourg, si sa ne revedem in octombrie. Toate acestea s-au intamplat pe la jumatatea lui iunie……Am continuat sa vorbim in fiecare zi, meme, chestii despre noi, ajutat pe ici colo care cu ce putea ……. lucrurile au decurs bine, mi se parea ca inflorea ceva frumos…. nu era ceva aberant, era rational ce se intampla intre noi, nu era nevoie sau prea multa dorinta, ci mai mult…..am vrut amandoi, sau sper asta, recent am aflat ca suntem impreuna desi nu mi s-a pus niciodata problema de asa ceva, si cazusem de acord sa ne luam timp sa ne cunoastem, pentru ca nu vreau si nici el din cate mi-a zis in ceva…..”anevoios”…..dar s-a intamplat, si am continuat. Lucrurile inca decurg bine cred, viata mea…..ei bine ea s-a dat putin peste cap in ultima vreme. dar nu pot spune ca a lui nu….. ne-am retras poate putin, sau mi se pare mie, stiind mai multe doar despre cum sunt eu…..nu pot stiii ce se intampla pentru el acum….doar sa sper ca inca nu-l cunosc destul si e ceva trecator …..pentru ca nici cu mine nu stiu ce se intampla si pe mine cel putin pot spune ca ma cunosc. Cu tot cu zilele astea agitate am pornit intr-o vacanta(in care inca sunt) in grecia( din care cred ca o sa ma intorc mai obosit decat am plecat), timp in care el ramasese sa lucreze….pe langa fusuri orare diferite, avem si orare de somn diferite, moduri de atasare diferite, practic, suntem doi oameni complet diferiti, desi avem si lucruri in comun chiar daca nu tocmai multe sau mari, sunt putine si suficiente.Ne-am pus termeni foarte clari in ceea ce priveste libertatea cat suntem la distanta, ma fascineaza cum am reusit in sfarsit sa gasesc pe cineva cu care pot sa rezonez atat de bine, poate de asta si totul asa puternic si inca rezistent, pentru ca vreau asta, il vreau….Dar nu pot sa nu ma gandesc, vreau imaginea cu care el rezoneaza, sau ceea ce este el defapt, pentru ca….nici foarte diferit de ceilalti nu pot sa spun ca e, sau daca e inca nu mi-am dat seama, nu-i place sa vorbeasca despre el, sau sa-si faca poze sau…..pres multe lucruri de genu, timp in care eu nu pot trece pe langa o reflexie fara sa ma blochez cateva secunde sa ma uit, sau uit sa ma mai opresc cateodata din vorbit despre mine :))))) Dar lucrurile urmeaza sa evolueze, directia in care urmeaza…..ei bine asta inca nu pot stii. Singurul lucru de care pot sa fiu sigur, e ca daca nu evolueaza in. favoarea mea, sau in echitatea mea, le voi redirectiona in alta parte…..oricat de mult as tine la asta, si oricat de mult vreau sau imi doresc…..Am inceput sa vad viata mai mult ca o iubire de sine, sa inteleg de ce zic oamenii ca iubirea e viata…..dar n-am foat invatat cu iubirea altora asa ca am invatat-o pe a mea. Anul asta mai ales, am dat rateuri, am clacat, am gresit, si am facut o gramada de lucruri nebunesti….si pot sa zic ca a fost, printre cei mai interesanti ani din cati am trait. Nu asa multi, daca te intrebai, dar suficienti sa pot face o poveste buna.

[lovingfoxsblog]

 day one. 25/7 12:39

Încerc să găsesc metode prin care să supraviețuiesc. E greu. Mi-aș dori din suflet să pot dormi. Timp de două zile am dormit doar câte patru ore, dimineața. Nopțile par atât de lungi. E un coșmar să deschid ochii, pentru că realitatea doare. Mă trezesc și doare atât de tare încât încep să plâng. Mă ajută să mă uit la Sex and the city, este my confort show. Sunt la sezonul 6 din 7 și mă întristează teribil gândul că o să se termine. Probabil îl voi lua de la capăt. Nu vreau să încep ceva nou, îmi place că știu deja tot ce se va întâmpla. Simt că nu aș putea trăi noi emoții, nu aș putea urmări un nou fir narativ. Plâng, mă uit la Sex and the city, fumez mult, mă bucur când mi se face sfâșietor de foame pentru că doar atunci mănânc și încerc să nu mă gândesc la durere atunci, pentru că altfel m-aș opri din mâncat și aș începe să plâng. Ieri am dormit 8 ore, după o plimbare în parc, dis de dimineață, la 6, când mi-am dat seama că nu pot să dorm, pentru că deja încercasem în toate modurile. Mă ajută să mă plimb. M-aș plimba continuu. Dacă picioarele mele sunt în mișcare, gândurile sunt mai puțin sonore. Poate este despre faptul că, atunci când mergi, creierul tău se concentrează automat pe acea acțiune, funcționând ca un mecanism primar de supraviețuire. Nu știu, dar aș merge până aș simți că nu mă mai pot opri, deși fizic nu mai pot. Poate o să devin acest Forest Gump care nu aleargă, dar merge continuu, timp de ani de zile.

Încerc să găsesc confort în suferință. What the hell, sunt o femeie de aproape 21 de ani. Viața începe acum pentru că abia acum încep să conștientizez. Suferința e parte din viață. Sufăr din dragoste. Marea mea dragoste. Te iubesc atât de mult, e normal să doară așa. Și e parte din procesul meu de maturizare și dezvoltare personală. Învăț să sufăr, să accept durerea. Trebuie să mă scufund în suferință, să o simt complet, cred că așa voi reuși să mă conectez la mine. Eu fug de suferință. Nu vreau să o trăiesc. Acum încerc să accept că trebuie să trec prin ea. Este despre complexitatea sentimentului, care mă ucide. Mă doare tot corpul. Uneori simt durerea peste tot deodată. Atunci simt că toată ființa mea cedează, că nu pot duce o emoție așa puternică. Alteori o simt inițial ca pe o migrenă, o durere înțepătoare în partea stângă a capului, care apoi coboară în piept, și atunci îmi vine să plâng în hohote, și continuă așa până ajunge în tălpi, apoi se întoarce în vârful capului. Îmi vine să urlu. Îmi vine să mă tăvălesc pe jos, în stradă, îmi vine să iau un cuțit cu care să-mi tai venele - oricât de patetic ar suna asta, mă doare atât de tare încât simt involuntar asta.

Trec prin tot felul de emoții, de declinări ale durerii. Uneori mă liniștesc, deși mă doare la fel de tare. Alteori manifest durerea, plâng, rămân fără aer, merg 15 minute în cerc. Mă doare, îmi vine să umplu o pagină doar cu aceste două cuvinte. Mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă doare mă  doare moare mă doare.

Mă doare. Mă doare și uneori simt că nu mai pot. Dar pot. Vreau să trec prin asta. Vreau să văd cum mă schimbă asta, cum mă transformă.

Am început să scriu, pentru a documenta acest proces. Mereu m-am gândit că aș vrea și aș fi vrut să am un transcript al gândurilor mele, pe care să îl pot citi oricând vreau. Să pot vedea cum am evoluat în timp. Uneori m-am consolat cu faptul că vreau doar să trăiesc momentul, fără să îl materializez, să îl las în trecutul său. Cred și că lucrurile se întâmplă așa cum simți și cum e firesc. Acum simt să scriu. A venit ca o nevoie. Și se simte ca o formă de terapie. Mă bucur când scriu asta. Simt adrenalină. Sunt eu cu mine. Îmi așez gândurile. O să continui să scriu.

Azi mă doare.